Journal du' Liuborad

Bună draga mea viitoare iubita. Probabil te găsesc undeva peste ceva mi mult sau mai puțin timp, speranța mea fiind ca o sa mă găsești tu inainte și nu o sa mă mai lași sa zăbovesc ca idioții prin ceata asta plina de oameni ce pretind ca se iubesc. Iubita mea as vrea sa știi ca mă găsești într-un moment greu din viața mea, sunt destul de abătut de pe căile iubirii și rugămintea mea ar fi ca tu sa ai răbdare cu mine. Sa mă alimentezi cu vise iubita mea și sa îmi amintești mereu cât ești de frumoasa. Te voi prețui mai mult decât viața mea și ochii mei vor căuta mereu fericirea privirilor tale. Mă voi asigura ca buzele tale nu vor duce lipsa obrazului meu nebierberit. Am sa-mi lipsesc din zile pentru fericirea ta și ochii îmi vor fi altar. Deja iți duc lipsa iubire, iar patul rece îmi amintește ca nu ai fost niciodată aici. Te aștept sa vii și sa-mi furi gandurile ca mai apoi sa-mi lipești inima la loc cu iubirea ta. Te astept. Ce faci? Ma gandeam la tine. Vroiam sa-ti spun ca, m

Ce mai faci?  O intreb mereu la mine in gand, iar ea doar ma priveste fara sa scoata vre-un cuvant. O privesc in tacere si imi tot repet cat de neindragostit mai sunt de ea. Mainile imi tremura stiind ca al meu creier minte fara desavarsire si inima isi mananca unghiile ca la un meci de fotbal asteptand ca ochii sa-i redea imaginile cu zambetul ei, doar poate asa ii va mai alina rana din care curge suflet. Te caut prin toate fetele ce le cunosc, insa putine iti seamana in privirile ce mi se intorc. De asta probabil acum inca stau pe scaunul asta de lemn si gandesc sentimentele pe care inca ti le mai insusesc.  Te vad pe strazi cum il tii de mana, ai grija de copilariile lui, il protejezi de trecerile de pietoni si probabil ca tii la el cu adevarat. Încetați sa va mai maturizați!  Va rog nu mă lasa-ti în urma impreuna cu trecutul meu. Mie frica de el, mereu îmi reproșează ca sunt prost și ca greșesc și ca gândesc fără sa fac ceva pentru gândurile ce se nasc. El nu îmi mai t

E soare, dar le fundal ploaia își intra în rol cu un spectacol de furtuna ce doar prin basme vezi. Însă aici nu mai exista zmei și făt frumoși ci oameni. Oameni ce depind de oameni și tot oameni ce depind de ei însăși. Pe ei îi leagă iubirea și îi dezleagă de cele mai mult ori tot... iubirea. Ne unesc la loc gânduri și de cele mai mult ori ele sunt arborat de vise. Dacă nodul nu e suficient de strâns intre cele doua invidia își face apariția și cu siguranță prin alți oameni frânghia se rupe. Revenim la oameni singuri ce țin în mana o bucata de frânghie făcută din șnururi de gând și vis. Acea prima frânghie rupta va fi mereu prima iubire. Și căutăm,  noi oamenii, din nou un alt capăt de frânghie și cel mai probabil găsim; alta frânghie rupta ce o înnodat de a noastră,  o sudam cu atracție,  o lipim cu sex și a doua zi vedem deja semne de uzura pe șnurul de gânduri. Alții își mai lipesc frânghiile cu respect, iar atunci se poate presupune ca legătură dintre cei doi va fi una de durata.

"Nu îți lasă mintea să se îndoiască de iubirea pe care în inima o porți." Spun asta deoarece noi, generația ce ne curge prin vene internet suntem atât de proşti încât nu mai știm sa ne programam viața astfel încât să ne declaram dragostea ce o purtam pe umeri. Ne sinchizim după monitoare de 15 inchi și zâmbim fără sa dăm impresia ca facem ăsta,  pentru a nu ne putea arăta adevărată față. Ne schimbam repede mai ales când vine vorba de iubire ce curge prin cabluri de rețele și ne iubim din ce în ce mai mult pe Skype.  Ne e frica de o plimbare în parc și de vocea ce nu ți se pare normală dacă nu e trecuta prin semnalul de WiFi. Ne certăm singuri ca suntem incapabili sa ținem o conversație cu fata pe care o îndrăgim iar ea ar fi mult prea fraieră sa îți spună în față cât de mult îi placi. Ne mințim singuri printre degetele ce apasă pe tastatura care șoptește ai ea pe fundal regretul inimii ce cere cu disperare atenția pe care ne-o dorim. Te simți singuri deseori deși pe Face