Journal du' Liuborad

Iubita mea, am furat nisip din sanul marii sa-ti aduc. Am alergat in vis si am zburat spre cat am putut de repede sa te ajung si sa-ti daruiesc sticluta cu scoici si miros de sare.  Nu mai erai . M-ai uitat iar iubito.  M-ai lasat din nou singur sa am ratacesc printre gandurile mele.  Mi te imaginez din nou langa mine la un pahar de vin, pe melodiile lui Adrian Naidin. Dar tie nu iti place vinul, si nici melodiile lui Naidin nu ti se par cine stie. Ce ma fac eu cu tine, stiind ca sufletul  imi e respins mereu si mereu de caracterul tau nabadaios. Ce ma fac eu lovindu-ma mereu de privirea ta sumbra si de raspunsurile tale mereu negative.  Sunt obosit, sunt intr-un colaps psihic cand vine vorba de tine, iubire. Mi-e teama si de multe ori ma ranesc singur prin nesiguranta cu care imi e caracterizat sufletul in acest moment infinit. Nu mai stiu ce e ala sarut, sau strangeri de brate. Am uitat cuvinte si gesturi, mi-au fost trecute in nestire mii de simtiri despre ce si cum

Nimic nu poti cumpara cu vinul, atunci cand vrei voluntar sa-ti lasi gandurile sa alerge necontenit si necontrolat prin mintea ta. Se termina un pahar, incep altul si tot asa pana mintea ta incepe sa o ia pe contrasens fara ca tu sa-ti ceri prea multe explicatii. Vinul nu iti cere explicatii, insa da inimii impulsuri de care in mod normal nu ar avea nevoie sa le aiba. Te intreb cateodata care este rolul tau si ce trebuie sa joci cu adevarat pe scena asta de zi cu zi. Mai trebuie sa minti, mai trebuie sa zambesti fals. Mai trebuie oare sa te gandesti la iubire, mai trebuie sa te gandesti cu adevarat la buze sarate. Am cateva zile in care ma gandesc neincetat la ce gust ar fi avut buzele ei imbinate cu aroma marii. Cum i-ar fi mirosit parul dupa amieze de scaldat printre valuri si cat de fierbinte iar fi fost pielea dupa ore de zambovit pe sezlong langa inima mea.  Ma gandeam cum i-ar fi stat langa mine seara pe terasa la un pahar de vin si cum mi-ar fi stat mie cu zambetul ei alatur

Ma gandeam la cate ganduri au trecut in nestire vaurile astea, precum urmele de talpa ce le lasi in urma. Priveste 2 secunde in deriva, iar cand iti amintesti de ele si te uiti inapoi, nu le mai gasesti. Ideea e ca noi oamenii ne pierdem de multe ori printre valuri. Stergem, sau ne prefacem ca uitam urmele le ce lasam in spate, mai ales cele pe care l-am facut altor persoane. De asta mare te curata. Iti aminteste ca orice faci poate deveni uitare, iar valurile te trezesc la viata. Te invata sa tot incepi de la capat, sau sa fugi in locuri unde ele nu vor mai fi atat de prezente astfel incat sa-ti stearga urmele pe care tu le lasi. In doi e altfel. In doi tindand-o pe ea in brate, urmele picioarelor tale vor fi mult mai evidentiate. Simti ca ai mai multa forta, mai multa inspiratie si in acelasi timp daca te uiti in urma ta, ai sa vezi ca acele amintiri sunt mai rezistenta in calea valurilor. Ai timp sa fugi, sau ai timp sa cladesti castelul de nisip ce mai apoi sa il beton