Drum gresit.
Am luat-o pe drumul greșit. Am crezut că iubirea e precum în povești, am crezut în sufletul pereche, mai ales când ochii ei, pe care îi iubeam, își înrădăcinau aceste cuvinte în sufletul meu. Acum, acolo e doar o gaură mare, a copacului ce a crescut atâția ani, a înflorit de multe ori, dar a fost smuls cu brutalitate atunci când ființa pe care mi-o proiectam în viitor ca eterna iubire mi-a întors spatele. Ani la rând m-am întrebat – și încă o mai fac – încotro ma intrept cu viața mea, ce rost să-i mai dau, unde să-mi mai plimb trupul și ce amintiri să mai creez. E atât de vag tot sentimentul ăsta, iar multe dintre acțiunile pe care le fac au ca scop doar umplerea timpului. Cum se mai simte iubirea? Pielea de găină? Un orgasm? Cum se mai simte o îmbrățișare după o zi groaznică de muncă, sau pielea arsă de soare, un sân, ori un sărut după ce își bea cafeaua dimineața? Cum se mai aude un „te iubesc” sau „ai grijă de tine, te aștept acasă”, „ce vrei de la magazin?” sau „mi-e dor de ti...