#1

 Știi ce e ciudat? Că ai fost acolo când nu aveam nevoie de tine. Am profitat amândoi, oarecum, de nesiguranțele noastre și ne-am lăsat să simțim. Problema era că eu nu eram deloc disponibil, emoțional vorbind, însă pentru tine nu era nicio problemă. Tu doar voiai un bărbat care să se comporte cu tine într-un mod cinstit.

Am avut impresia că ai tras de mine, poate ca să fim mai mult decât nopți petrecute împreună, însă eu, fricos, nu știam cum să mă eschivez mai repede. Au trecut lunile, am început anul la braț, ne-am mai văzut după câteva luni, iar tu, de multe ori, îmi spuneai că atunci când simți ceva serios, ai tendința de a fugi.

Eu m-am oprit din a vorbi cu altele, în ideea de a mă pregăti psihic să mă dedic ție. Și chiar am sperat că și tu te îndrepți spre același obiectiv. Însă, din păcate, tot ce credeam eu era doar ficțiune. Gândurile noastre se pare că erau paralele, iar eu, pregătit în cele din urmă să mă dedic unei relații, am făcut douăzeci de pași înapoi după ultima discuție mai serioasă avută.

Nu vreau să stau în calea planurilor tale, nu vreau să iei decizii majore în funcție de cum îți dictez eu. Îmi pare oarecum rău de cum au evoluat lucrurile și mai am momente când mă gândesc la cum ar fi fost, ținând cont că noi, în copilăriile noastre, ne-am mai pierdut o dată, așa cum am făcut-o și acum.

Dar vreau să-ți mulțumesc. Ai fost singura dintre femeile pe care le-am întâlnit care m-a făcut din nou să simt ceva. Un foc de speranță încă mocnește în sufletul meu. O fărâmă de gând mai există, că poate îmi voi îndeplini scopul vieții: acela de a strânge în brațe, de a iubi și de a îmbătrâni împreună cu cineva. Poate nu a fost în viața asta, sau cine știe ce va fi când o să apucăm să vorbim din nou.