Journal du' Liuborad

 Astăzi e ziua ta. Mi-as fi dorit sa-ti spun la mulți ani, din postura de soț, iubit, sau cel putin prieten. Din păcate îți voi ura sănătate și fericire doar din postura unui necunoscut cunoscut. Mi-as fi dorit sa te scot din nou la cina în oraș, sa ne recunoaștem după ochi, sa-ti fac poza drăguță pe care sa o postezi și sa te plângi de anii împliniți. Gandurile, după aproape un an, mai poposesc asupra mea, iar eu cu un maturoi imens ma chinui sa le alung. Prin ce vise își mai joaca povestea noastră rolul? Prin ce teatre doi actori se iubesc, alinta și își spun cuvinte frumoase precum o făceam noi? Ce actori își proiectează realizările noastre, sau visele? Am rămas doar urma a doua stele căzătoare ce s-au iubit.  Ce pot sa mai spun? Credeam de multe ori ca eu iti sunt fericirea, sau cel puțin luptam din răsputeri sa ti-o aduc, credeam ca eu iti sunt mângâierea, ce seara-ti cuprinde stările de oboseala și ți le absorbe ca un burete. Ce-ti mai sunt eu? Un gand în adierea amintirilor ce a

 M-am închis intr-o cochilie. E frig aici și îmi e dor rău de o îmbrățișare. M-am încuiat în mine și mi-e frica de oameni. Mi-am astupat pana și ferestrele, am pus draperii mari, groase și negre, nu cumva vre-o raza de soare sa trecă. M-am închis în mine și o teamă îmi cuprinde gândurile de fiecare data când ies afara.  Nu vreau sa fiu perfect. Nu vreau sa tind spre perfecțiune. Nu vreau relația perfecta, casa perfecta, masina perfecta. Nu vreau corpul perfect, comportamentul perfect, sau gandirea perfectă. De ce trebuie sa fim asa? De ce toți spun ca trebuie sa ai un job perfect, sa te duci la sală, sa ai grija ce mănânci, când mănânci, cum mănânci? Înțeleg ca trebuie sa te preocupe sănătatea, dar micile plăceri aduc bucurie sufletului.  Simt cu ma pierd în mai multe versiuni ale mele. De multe ori vreau sa par ca as fi cineva ce defapt nu sunt, iar când sunt eu ma cuprinde nesiguranta. Mi-e frica sa mai fiu eu, mi-e frica nu ma mai raneasca nimeni și ma închid în mine. M-am salbatici

 Ușor, ușor creierul meu te ascunde după ușă camerei pe care scrie cu litere mari, ca și o atenționare, "UITARE". Nu am mai scris, fiindcă îmi ocup mintea cu toate nimicurile, iar pe ici, pe colo, multe buze încearcă sa-și facă loc prin jurul gatului sa le sărute și pe ale mele. Ma simt murdar, ma simt un om rău, fiindcă împrăștii speranța că undeva, cândva îmi voi mai reînvia partea din mine iubitoare, dragastoasa. Partea care a murit odată cu plecarea ta. Ne apropiem de un an, deja, un an în care m-am pierdut și am găsit doar fărâme din mine. Am găsit fărâme din tot ce știam ca sunt, insa îmi lipsește întregul. Ce prost sunt, ca ma gândesc cateodata cat de mult, încă, imi lipsești, sau ca sunt multe momente în care te aștept acasă. Ai rămas un miraj, o fata morgana, care apare atunci când mintea mea întra intr-un scenariu derizoriu.  Cu toate astea, mai bat ușor la ușa pe care scrie "UITARE". Mai bat fiindcă ușor îți uit zâmbetul, ușor îți uit gustul buzelor, form

 Mie dor de ea. Astăzi am stat puțin pe gânduri. Am oftat și am luat-o ușor la drum spre zona îndepărtată a amintirilor mele. Nu știu ce ma apucat sa privesc înapoi pe fereastra trecutului. Cred ca ma apucat melancolia puțin. Nu am mai vorbit cu nimeni în ultimul timp, nu ma întreba de ce, probabil am avut nevoie sa fac o curățare interioara a ideilor mele. Oare ce mai sunt eu? Sunt același Radu fricos? Sunt un pusti de 23 de ani blocat în corpul unui bărbat ratat de 32? Sunt un ratat? ... Nu știu ce, sau cum sunt, insa mă simt ca și cum as fi luat un tren greșit, iar acum panicat nu mai știu drumul înapoi spre casa.  Mie dor de ea, de femeie căruia i-am promis ca am s-o iubesc toată viata. Mie dor rău și de multe ori mi-as dori sa o mai pândesc dintr-un colt de strada, doar sa o mai vad trecând, vanturandu-si parul prin adierea curenților de toamna. Cat dor ii port, iar eu în continuare blocat în mine, cu inima plansa, creând un rau ce-mi curge umplandu-mi amintirile cu tristețea ras

 M-ai intrebat de ce te urasc, de ce te-am blocat pe toate retelele sociale. Am stat mult sa ma gandesc ce as putea sa îți scriu. Am tastat ceva, m-am răzgândit și am șters. Am tastat din nou, și din nou, blocandu-ma de fiecare data. M-am panicat și m-au cuprins emoțiile. Simt cum mi-am pierdut încrederea în mine și în cuvintele mele. Cum ai putea sa urăști o persoana pe care ai pus-o pe cel mai înalt piedestal al sufletului tău? Cum ai putea sa urăști persoana care încă îți creaza fiori doar cât te gândești ca ai putea vorbi cu ea? Cum sa urăști femeia pe care ai considerat-o jumătatea ta, pentru totdeauna? Cum ai putea sa-ti urăști anii de iubire pe care i-ai investit? Nu ai cum, nu te urăsc, insa nici nu mai pot fi bărbatul care a încercat sa-ti ofere tot.  Te-am blocat fiindcă sunt prea slab sa-mi controlez emoțiile. Ești ca un drog, iar eu sunt într-o stare de sevraj continua. Nu ma pot stăpâni sa vad daca ca ești bine, nu ma pot stăpâni sa-ti transmit gânduri pozitive atunci când

E 5 jumătate dimineața, iar eu ma trezesc a 3a zi consecutiva după ce te visez rău în toate aceste nopți. Un gând îmi trece sigur prin minte, dacă ești bine, sau sufletul îți plânge în tăcere și îmi trimite mie semnale ca vrea sa se descarce. Vrea sa vorbească și poate vrea sa mai simtă ceva, fiindcă sa saturat sa se minta pe el însuși.   Te-am visat trista, pierduta. Ne întâlnisem fără sa vrem pe strada, unde ne-am privit și instantaneu gândurile au fugit unul spre altul sa se îmbrățișeze. Am simțit ca nu ai fost nici un minut plecata, ca altul nu a pus mana spurcata pe trupul tău, am simțit ceea ce ne spuneam mereu, ca noi doi suntem și vom fi suflete pereche. Se simțea cum carnea ne vibrează de emoția ochilor noștri și buzele umezite, în tăcere, asteptau sa se unească între ele. M-am uitat cu aroganta spre tine, ca un bărbat imatur ce nu știe sa-și controleze sentimentele și ti-am răspuns la bună, eu nefiind în stare sa-l arunc primul. Am vizualizat momentul din exteriorul trupurilo

  Tocmai ce am deschis o ușă. Ai putea sa poftești în camera dacă vrei, în camera sufletului meu. Aveai nasul si ochii rosii, ca și cum abia te oprisesi din plâns și recunosc ca sunt puțin îngrijorat! Poate nu ar trebui sa fiu, dar asa sunt eu. Am jurat cândva ca voi fi și la bine și la greu! Deși tu ai plecat, rădăcinile din mintea mea au rămas ferme și un cuvânt spus, mai ales plin de iubire, va rămâne tipărit pe peritii sufletului indiferent de câ tă suferință va trage prin el. Te-am simțit trista, te-am simțit obosita. Mai trec din când în când prin zona, doar, doar, sa-mi las sufletul sa-ți mai respire adierea gandurilor și energie sa-ti transmit ca să treci cu bine peste orice. Mai trec sa-mi las gândul să-l mângâie pe-al tau și sa-i mai alin dorul ce mi-l poartă încă. Asa îmi place sa ma mai mint cateodata. Îmi place sa cred ca-ti mai fur gând la în miez de noapte și inca îmi șoptești in gol probleme de zi cu zi, cu speranța că te voi auzi si-ti voi spune ca de fiecare data cât