am sa mor.

Si intr-o zi am sa mor. Iar tu nu vrei mai auzi vreodata vocea mea tremuranda ce nu-si gasea cuvintele din cauza frumusetii tale. Am sa mor, iar eu am sa-ti iau amintirea in mormant si am sa dansez cu ea si am s-o iubesc mai mult decat as fi facut-o cand eram viu. Am sa mor, iar ochii mei nu-ti vor mai purta de grija si gandul meu nu-ti va mai blestema gandurile tale, ideile, actiunile pe care mi le doream sa le faci. Am sa mor si am sa-ti iau zambetul cu mine. Am sa fug cu el si o sa te las suspinad toata viata.

Egoistule, ai sa mori!

Lasule, mereu ti-o imaginei in acel tricou alb pe care-l porti in amintirea ei. Mereu iti doreai sa o asculti, sa o privesti, sa incerci sa o atingi sa ii spui ce simti. Esti atat de prost. Iar acum vrei sa-i iei fericirea cu tine? Acum cand nu vei mai fii, o vei face sa te jeleasca? Stergeti lacrima aia de copil prost si da-i drumul sa zburde. Tu esti doar un fraier care nu a stiu sa vorbeasca la timp, esti un fraier care nu a stiu sa starneasca un sarut desi a avut atatea oportunitati, ai tu acum vrei sa o iei cu tine acolo jos. Nici sa nu te gandesti. Nici sa nu te gandesti sa vii noaptea sa-i bantui visele, sau sa o sperii ca o sa ai de-a face cu mine. Ma faci sa rad prostule, o sa fim sufletele trupului tau ratacite si o sa ne batem ca prostii in camera fetei cu tricoul alb. In loc sa stam si sa o privim, sa ne amintim de privirea ei, sa o protejam, sa-i cantam, sa o stim bine.

O sa zambesc atunci cand o sa ne simta si o sa trimitem adieri pentru a-i dezmorti parul. Era atat de frumoasa cand vantul isi asterna suflul prin parul ei. O sa o atingem cu ajutorul razelor si o sa-i mascam lacrimile cu picaturile de ploaie. Prostule, ce ti-a fost prin cap atunci cand vroiai sa o iei cu noi? Tu nu vezi ca pentru ea noi inca mai suntem constienti? Noi inca m-ai simtit, inca mai traim?