Neghiobule!

Si te ineci din nou in ganduri. Ajungi la ea si o vezi cu inima grea. O simti trista si mai ca ochii mici rasufla ingnadurati la adierea privirii tale. O lasi in mijlocul lumii, dupa ce ai carat-o pana acolo. Pe urma fugi, fugi de linistea pe care o cauti, fugi de iubirea pe care o visai. Ti-e frica de toate astea si mai ales ti-e frica sa nu o dezamagesti. Pacat, poate ai dezamagit-o deja, insa tu constient incepi cu pasi din ce in ce mai marunti sa fugi. Si nu privesti inapoi, doar lasi farame din inima in urma. Asa ai facut mereu lasule, ai alergat ca un neghiob cand pe cer aparea soarele pe care ti-l doreai. Mereu ai lasat in spate caldura, alergand dupa furtuna, dupa complicatii, furt de ganduri, muscaturi din zambete. Ti-a placut sa stai baltit in oceane de idei tampite la ceea ce vroiai cu adevarat sa ai.

Insa ai sperat, cred ca doar sperante te mai tine in viata, neghiobule. Iti place sa fii las, cautand mereu scuze. Deacum sa dus dracu cu scuzele, te stergi la fund cu ele, am sa te las liber. Te las sa pleci de tot, caci m-am saturat de scuzele tale, prostule!