Journal du' Liuborad

Stii ce e urat? Ca ajungi sa iti placa o persoana pe care o considerai prea imatura pentru tine, acea persoana pe care acum mult, mult timp am refuzat-o de atatea ori, iar cand poate vroiam sa fiu cu ea am lasat-o balta. Nu am constientizat sufletul ei de copil, curat ca o lacrima, chipul ei nepatat inca de sangele machiajelor sau a fondului de ten. Atunci eram mici, si eu si ea, inconstient de lucrurile pe care le faceam, am ales o alta cale. O cale nedreapta, am realizat pe parcursul timpului. Dar timpul trece, a trecut peste amandoi. Eu acelasi dobitoc, ea? Crestea, ca o floare, se facea din ce in ce mai frumoasa, mai desteapta, matura. Eu nu puteam face altceva decat sa o privesc. Ma uitam si cu ciuda o vedeam cum am pierdut printre degete un copil simplu, timid, sincer. Ma gandesc ca poate in cacatul asta de viata pe care o duc, ea putea fi soarele. Ea putea fi copilaria din inima mea, zambetul dintr-o dimineata ploioasa. Acum ma uit la ea si realizez ca e persoana care, fara voia

Imi spunea ca alta femeie nu va mai putea iubi. E ratacit intr-o alta viata in care nu se simte motivat si ar vrea sa plece. Ar vrea sa lase totul in urma, sa o ia de la capat. Imi spunea ca abia dupa ani si-a dat seama ca, poate aceea fata care ii era destinata lui, a trecut ca o adiere pe langa el. A fost vantul ce il purta de pe un nor pe altul, ploaia calda ce il trezea in diminetile secetoase, sau fulgerul ce il resurscita cand avea mintea incuiata. Si-a dat tarziu ca poate a dat cu piciorul la singura iubire adevarata pe care a simtit-o in viata lui. Si-a dat seama ca a fost momit de ganduri ce duceau la o tenta de mandrie barbateasca si ca a gresit cand a plecat de langa ea. Dar totusi se trezeste cu gostul buzelor ei, mirosul rimelului, iar din cand in cand are impresia ca in gura simte cate un fir de par lung, ondulat, roscat. Nu inceteaza si ma dispera povestile pe care mi le nareaza despre momentele pe care le-au petrecut impreuna. Prima intalnire, geaca neagra de piele, ace

Si m-am schimbat. Nu mai sunt acelasi pusti ce vroia ca totul in jurul lui sa fie cat mai "ok" posibil, chiar daca el nu era. Nu mai sunt acel baiat care facea pe prostul pentru a iesi in evidenta si suferea de atentia pe care nu o avea. M-am schimbat, desi in mare parte nu in bine si recunosc ca nu imi place, m-am schimbat. Mi-e greu sa spun ca poate m-am maturizat. Candva am gresit si am tot gresit in continuare, iar daca nu o faceam eu, o faceam oamenii din jurul meu. Asa am apucat sa realizez ca lumea din jur, oricat de mult ai vrea tu sa o faci sa para perfecta, nu o sa reusesti. E foarte gresu sa schimbi ceva la tine, dar sa schimbi o persoana? In schimbi ai posibilitatea de a-ti alege persoanele din jurul tau. Ai dreptul de a avea si de a alunga pe cine vrei in viata ta, cu sau fara argumente.Insa in totdeauna ar trebui sa gandesti inainte de a o face si nu odata, ci de zece ori. Evalueaza prietenia ta cu acea persoana, reia fiecare moment placut, comportament, vorbe,

Stii, te-am visat azi noapte. Pareai vesela, aveai o stare de spirit ce imi aducea aminte de momentele in care eram doar noi doi. Mai chemat la tine sa ne lamurim in privita noastra. In prima faza am crezut ca glumesti sau ca faci asta doar ca sa te razbuni pe mine pentru ca te-am facut sa suferi. Eram total coplesit de situatie si pus intr-o postura ce nu credeam ca am sa mai fiu vreodata. Nu stiam ce sa fac, ma gandeam daca sa vin sau nu, iar daca vin ce sa-ti spun. Intr-un final am zis sa-mi ascult inima. Retrasa in partea intunecata a trupului meu am ascultat-o, iar raspunsul ei a fost pe cat de sincer pe atat de dureros pentru mintea mea. "Du-te si vorbeste-i, caci poate asa imi voi recupera si eu cealalta jumatate din mine..." Am ramas uluit si inecat in ganduri ce imi readucea trecutul in fata prin diferite moduri. Eram emotionat, iar sangele fierbea in mine. Simteam cum cutia toracica mi se dilata in timpul respiratiei iar aerul ce iesea din mine parea mai mult a foc.

Voi mai credeti in visele voastre? Mai crede cineva in visul din copilarie? Cand ne faceam planul de zbor spre o viata de adult in care nu existau furtuni sau suferinte? Mai crezi in tine, in copilul ce era candva, cand care te rugai de mama sa iti cumpere si tie o minge cu care sa te poti juca, iar tu dupa primul sut o spargeai in trandafirii din fata casei? Apoi erai fugarit prin curte si din cauza mingii, care noua fiind ai distrus-o dintr-o clipire si din cauza trandafirilor de care bunica avea grija fiindca i-ai rupt. Tu mai crezi in copilul ala ce pleca pe dealul intins in cautare de fragi si venea acasa ros in jurul gurii si plini de tepi intrati sub piele. Mai crezi in copilul ce juca fotbal in curtea bisericii, pana venea preoteasa de ne alunga? Aceeasi curte in care ascunselea si intalnirile cu fetele de peste pod ne duce dorul acum...Mai crezi in copilul care strica boldurile mamei pentru a face carlige, iar maturile bunicii pentru pluta, ca mai apoi sa petreaca ore intregi

As vrea sa o mai vad odata iesind din acel dus. Sa o vad cum se stranba din cauza gresiei reci, sa o aud din nou spunand ca sa ingrasat sau daca o mai iubesc. As vrea sa ii pot mirosi din nou parul ud, plin de calcar, spalat cu samponul meu barbatesc, sau pielea ei fina, de care nu ma saturam sa o gust oricand imi treceam buzele pe umarul ei gol. Sa ii ma joc cu degetele pe pielea ei, sa fac un labirind prin care sanii ei erau singura cale de iesire. Sa fac un pod din coloane ei vertebrala de pe care sa sar intr-un ocean de vise pe care noi il construisem, ca mai apoi sa ma inec in gandurile ei pline de ... de nu stiu. Mereu si le-a ascuns de mine. As vrea sa ii mai simt inca o data trupul aproape perfect structurat, sa o mangai usor pe solduri, ca mai apoi sa tresara. Imi placea sa o gadil, iar cand se excita imi tragea un zambet demonic, din care cu siguranta rezulta o seara nebuna de dragoste. Sa zburam impreuna prin aceasta lume era singura noastra cale de salvare, sa ne i