Aseara ...

Stii, te-am visat azi noapte. Pareai vesela, aveai o stare de spirit ce imi aducea aminte de momentele in care eram doar noi doi. Mai chemat la tine sa ne lamurim in privita noastra. In prima faza am crezut ca glumesti sau ca faci asta doar ca sa te razbuni pe mine pentru ca te-am facut sa suferi. Eram total coplesit de situatie si pus intr-o postura ce nu credeam ca am sa mai fiu vreodata. Nu stiam ce sa fac, ma gandeam daca sa vin sau nu, iar daca vin ce sa-ti spun. Intr-un final am zis sa-mi ascult inima. Retrasa in partea intunecata a trupului meu am ascultat-o, iar raspunsul ei a fost pe cat de sincer pe atat de dureros pentru mintea mea. "Du-te si vorbeste-i, caci poate asa imi voi recupera si eu cealalta jumatate din mine..." Am ramas uluit si inecat in ganduri ce imi readucea trecutul in fata prin diferite moduri. Eram emotionat, iar sangele fierbea in mine. Simteam cum cutia toracica mi se dilata in timpul respiratiei iar aerul ce iesea din mine parea mai mult a foc. Imi ardeau urechile si simteam mancarimi in degete. Mintea incepea sa dezgroape intamplari de mult apuse si sentimente adanc ingropate. Asa ca am plecat spre tine. Am parcurs de atatea ori acest drum, dar parca astazi era din ce in ce mai lung. Ajung pe aleea ce duce spre scara ta cand din dreapta mea sub gardul de lemn un caine incepe a latra la mine, de imi zbuciuma toate frazele pe care le aveam pregatite in apararea mea. Iti dai seama ca cinci minute m-am oprit pentru a ma reculege. (Probabil ca acum am tresarit, ma gandesc). Ajung la scara ta si incerc a-mi aduce aminte numarul tau de la interfon. Zero unu, zero doi, zero trei... Clar nu mi-l mai aminteam, norocul a fost ca stai la partier si m-ai zarit pe geam in timp ce incercam sa-mi dau seama cu exactitate ce dracu faceam la scara ta. Mi-ai dat drumul la interfon si fac doi pasi. Ritmul inimii incepea sa anunte explozia ce urma sa vina. Eram in fata usii si inceapea-i a-mi intra in cap. Mereu incuiai usa cu o simpla ridicare de manier in sus. Sau iti place sa apesi acel buton de se aprindea luminita aceea albastra. Oh!. Incerc sa bat la usa cand deodata deschizi. Atunci a fost momentul critic in care o mare inconstienta psihica sa napustit asupra mea. Eram cuprins de dorinta de a te strange in brate, de a te saruta ca mai apoi sa te iau pe sus si sa ne trandim in patul care ne ducea dorul de atata timp. Dar toate acestea sau rezumat la un simplu si banal "Buna!" si acela spus cu jumatate de gura. Intru timid si incep a-mi reaminti momentele in care faceam parte din acel cadru. Mirosul tau, perusii, scaunul de langa tocul usii, canapeaua de pe holul de la intrare, balconul, covorul din sufragerie, cada. Tu!. Toate mi se pareau schimbate numai tu nu. Putin mai mica de statura, aceeasi coafura silueta, sani. Erai imbracata intr-o pereche de pataloni scurti, stramti, rosii si un tricou alb. Ma priveai, iar cand sa-ti spun tot ce aveam pe suflet, m-am trezit. M-am trezit ...

Mi-a ramas in minte modul in care te uitai la mine. Era ca si cum inca ma mai iubeai ...