Schimbarea.

Si m-am schimbat. Nu mai sunt acelasi pusti ce vroia ca totul in jurul lui sa fie cat mai "ok" posibil, chiar daca el nu era. Nu mai sunt acel baiat care facea pe prostul pentru a iesi in evidenta si suferea de atentia pe care nu o avea. M-am schimbat, desi in mare parte nu in bine si recunosc ca nu imi place, m-am schimbat. Mi-e greu sa spun ca poate m-am maturizat. Candva am gresit si am tot gresit in continuare, iar daca nu o faceam eu, o faceam oamenii din jurul meu. Asa am apucat sa realizez ca lumea din jur, oricat de mult ai vrea tu sa o faci sa para perfecta, nu o sa reusesti. E foarte gresu sa schimbi ceva la tine, dar sa schimbi o persoana? In schimbi ai posibilitatea de a-ti alege persoanele din jurul tau. Ai dreptul de a avea si de a alunga pe cine vrei in viata ta, cu sau fara argumente.Insa in totdeauna ar trebui sa gandesti inainte de a o face si nu odata, ci de zece ori. Evalueaza prietenia ta cu acea persoana, reia fiecare moment placut, comportament, vorbe, fapte si comparale. Apoi trage concluzia finala, caci atunci poti fi sigur de un raspuns corect si un argument coerent. Nu fa greseala asta. Nu te "arunca cu capul in fata", cum ar veni, caci poate candva vei regreta. Candva iti va fi dor, vrei vrea sa ii vorbesti, vrei vrea sa o privesti, sa o mangai si nu vei mai putea. Nu vei mai putea pentru ca ai lasat-o balta, ca ai fugit si nu ai lasat nimic in urma, decat frustrare praf, fum de tigara, scrum, lacrima, iar toate astea duc la tristete. Iar tu, indiferent, alergi ca un nebun in continuare fara sa privesti inapoi, iar cand obosesti, te tii de genunchi si tragi o privire in spate. Atunci realizezi ca nu ai ajuns nicaieri si ca poate ar trebui sa te intorci. Dar nu, incepi usor sa mergi mai departe, nu alergi, ci doar cu pasi marunti te indrepti undeva unde cu siguranta stii dinainte ca o sa vrei sa te intorci. Si traind cu acest gand, ajungi sa nu mai intorci privirea, ci sa incerci sa intorci tot trupul. La un moment dat te vei opri. Vei realiza ca esti intr-un loc neexploatat inca si o sa te ratacesti, fiindca in momentul cand ai plecat poate ti-ai lasat inima la ea. Si sufletul si mintea. Iar acum zabovesti ca o frunza purtata de vant in nestire, uscata, fara nici un viitor.

Dupa ani, mi-am dat seama ca am gresit, ca am fugit, ca nu am spus nimic, ca am fost las. Am realizat ca nu am stiut sa controlez acel sentiment de iubire, nu am stiut sa controlez fericirea, nu am stiut ce inseamna aceste lucruri, iar cand am ajuns in punctul negru a fiintei mele, am realizat ca undeva in trecut mi-am uitat inima, sufletul, zambetul, mintea. Am plecat intr-o agitatie, iar aceasta a dus si la lasarea zambetului meu in ochii tai. A dus la pierderea sentimentului adevarat de iubire in palmele tale. A dus la ratacirea mea printre persoane pe care oricat de mult as vrea sa le ascult nu pot, pentru ca mi-am lasat urechile langa buzele tale, nici sa le vad numai pot, caci ochii mei te cauta pe tine.