Dimineti fara tine.

Ma trezesc cu mirosului parului tau. Ma forfai prin pat iar cu mana dreapta te caut prin el. Stiu ca ar trebui sa fii acolo, ai ramas cu mine, m-ai sarutat, mi-ai spus ca ma iubesti. Sau a fost doar un vis ciudat? Un vis ce mi-a mancat gandurile pe timpul noptii. Trebuia totusi sa fii acolo, iti simt parfumul, iti simt urma trupui pe saltea, iar cearsaful de care m-am dezvelit pentru a te inveli, nu il gasesc, deci ar trebui sa te aflii pe aici, pe undeva. Si totusi perdeaua trasa e un semn ca nu ai fost. Mereu aveai boala de a-mi arata soarele de dimineata sarutandu-mi fruntea invelita de urma rujului tau rosu. Zambesc si incerc din nou sa te caut prin pat. Am gasit un fir de par lung, iar cu acel ranjet de copil ma gandesc ca a avut cine sa-mi priveasca buzele amortite in aceasta seara, dar totusi nu esti. Nu simt aroma de cafea cu care ma asteptai de obicei, insa usa de la camera e intredeschisa. Incerc sa deschid un ochi in a descoperii formele soldului tau in pragul usii. Esti acolo si iti soptesc un te iubesc plin de patima. Privesc tavanul spundu-ti ca vreau acel sarut de buna dimineata, moment in care dispari. Imi frec ochii, strigand anevoios dupa tine prin casa. Dar nu esti.

 Nu stiu cum, dar fugi mereu de mine, fugi de mangaierea mea, de privirile mele. As vrea cateodata sa ramai, sa te simt, sa pot sa-ti strang mana cu care te joci prin parul meu. As vrea ca intr-o zi sa nu fie doar un vis stupid din care sa raman doar cu gandul ca ai fost langa mine. As vrea ca in acea zi sa pot avea grija de ochii tai ce tresar in somn, sa ma lupt cu visele urate si sa te apar de plapuma ce egoista ar vrea sa te cuprinda toata. As vrea ca in acea zi sa nu iti simt doar urma pe cearsaful alb, iar cafeaua sa ti-o fac eu. 

Gandeste-te ca sunt doar un cetatean optimist cu imensa nevoie a zambetului tau.