Moarte clinica
Atâtea melodii de dragoste. Atâtea versuri ce spun povești trăite, pierdute sau visate. Mă gândeam de câteva ori în care dintre ele te regăsești. Mă gândeam dacă inimii tale îi mai tresare vreo bătaie atunci când, poate, vreun vers îți aduce o adiere ușoară a unei amintiri cu mine. Mai ai amintiri cu mine, oare? Sau viclenia gândurilor spre o nouă viață ți le-a furat? Le-a ascuns într-un colț umbrit de furtunile minții tale depresive și le-a etichetat cu „cel mai rău bine pe care un fraier ți l-a făcut”! Ce amintiri urâte, cu ochii tăi strălucind de fericire și zgomotul râsului tău la simplele glume pe care le împărtășeam împreună. Le-ai ascuns în umbra unei idei ce speri că îți va aduce fericirea în viitor! Sper că le-ai pus într-o cameră fără geamuri sau cu draperii dese și negre, pentru a nu pătrunde niciun fel de lumină. Mi-e tare frică să nu dea peste o rază de soare, o fărâmă de lumină, un gând, fiindcă știu că au fost puternice și reale. Să nu le lași la lumină vreodată, că...