Journal du' Liuborad

Am atât de multe idei: întortocheate, împrăștiate, încurcate. Atât de multe gânduri, fiecare în conflict cu celelalte. Sunt total nemulțumit de risipa asta de timp pe care o fac și, totuși, nu mișc un deget pentru a schimba ceva. Nu știu dacă e lașitate, frică sau altceva — ce dracu o fi — însă ard zilele ca pe niște chibrituri. Mă uit în jur și analizez, câteodată mă și compar, iar undeva, în adâncul meu, simt că viața și-a bătut joc de mine pe alocuri. Cu siguranță și deciziile mele au influențat lucrul ăsta — naivitatea mea de a crede că oamenii sunt buni și că atunci când iubesc, iubesc pentru totdeauna, luptând pentru ce au mai ales în momentele în care se simt trași în jos de propriile orgolii. Știi ce e de râs? Deși am trăit asta pe propria piele, nu am renunțat la ideea asta și o susțin în continuare, cu speranța că, poate, dacă nu o voi mai trăi eu vreodată, o voi vedea măcar prin ochii altor îndrăgostiți care nu renunță la lupta pentru dragostea lor. Eu am tras cât am putut d...

Ai terminat munca și te îndrepți spre casă. Te gândești cu teroare la cum a mai trecut o zi și simți cum timpul ți se scurge neverosimil, fără să poți face ceva, doar să-l mai încetinești. Aceeași alee, aceleași flori, același gard ruginit și banca galbenă. Scoți cheile de la apartament, pregătești tagul de la interfon și, îngândurat, te întrebi ce o să mai mănânci azi și ce vei face cu timpul rămas din acea zi. Verifici poșta, îndrepți covorul de la intrare, urci două trepte, citești contorul de gaz, după care introduci cheia în ușă. Observi că e încuiată doar o dată. Intri, iar o lumină caldă și mirosul de mâncare proaspăt gătită te acaparează. Te uiți în stânga și, în bucătărie, cu părul strâns și un zâmbet blând, îți spune: — Bună! În sufragerie, motanul așteaptă cuminte rândul la porția de iubire, iar din capătul apartamentului se aud pași și o fericire imensă se îndreaptă spre tine cu glasul său cristalin: — Tati! Tati! Te înseninezi la față, o apuci și o ridici la piept, îi săru...