Zombie.
Am vrut sa incep cu puncte, puncte. Mi sa parut prea banal. Nu am mai scris, nu am mai avut nevoie, nu am mai trait, nu am mai gasit, nu te-am mai gasit, poate am incetat si sa te caut. Stiu ca esti acolo undeva, dar nu sunt singur daca ma astepti pe mine. Nu mai sunt sigur de nimic. Incet zilele trec, nebagandu-ma in seama. Incep sa respit tot mai greu, sa gandesc mai putin, sa devin un "zombie" autohton, cu acelasi program in fiecare zi, balan, plictisitor, fara culoare. Traiesti fara sens, ca si cum ai conduce pe o sosea, singur, pe o furtuna groaznica, incercand sa tii controlul gonind printre gropile ce-ti ies in cale. Desi e cald inauntru, ascultand pe repeat melodia preferata, doar, doar sa-ti mangaie sufletul pustiit si prafuit, ai impresia ca acei stopi reci te strapung, lasandu-ti urme reci si dureroase. Ce ai putea face decat sa schimbi intr-o viteza inferioara si sa pleci mai departe. E dureros momentul cand o melodie iti trezeste atat entuziasm in ganduri,