Zombie.

Am vrut sa incep cu puncte, puncte. Mi sa parut prea banal. Nu am mai scris, nu am mai avut nevoie, nu am mai trait, nu am mai gasit, nu te-am mai gasit, poate am incetat si sa te caut. Stiu ca esti acolo undeva, dar nu sunt singur daca ma astepti pe mine. Nu mai sunt sigur de nimic. Incet zilele trec, nebagandu-ma in seama. Incep sa respit tot mai greu, sa gandesc mai putin, sa devin un "zombie" autohton, cu acelasi program in fiecare zi, balan, plictisitor, fara culoare. 

Traiesti fara sens, ca si cum ai conduce pe o sosea, singur, pe o furtuna groaznica, incercand sa tii controlul gonind printre gropile ce-ti ies in cale. Desi e cald inauntru, ascultand pe repeat melodia preferata, doar, doar sa-ti mangaie sufletul pustiit si prafuit, ai impresia ca acei stopi reci te strapung, lasandu-ti urme reci si dureroase. Ce ai putea face decat sa schimbi intr-o viteza inferioara si sa pleci mai departe. 

E dureros momentul cand o melodie iti trezeste atat entuziasm in ganduri, inima producand scantei, ca mintea sa aprinda acel foc uitat. Acel foc care duce mai mult a dor de momentele ce candva poate aveai totul. Si cand zic totul ma refer la iubire. Aveai caldura, aveai imbratisare, aveai sarut, gust de ruj, mangaiere, cafea, filme, fire de par pe perna, ciupit, gadilit, cineva care sa-ti adorma pe piept, cineva care sa-ti tina de cald, cineva pe care sa privesti in timp ce doarmea. Aveai "Te iubesc!", "Buna dimineata!", "Somn usor!", "Mi-e dor!", "Te pup!", "Te vreau!". Mi-e scarba de aia care isi bat joc de toate aste, de aia care nu stiu sa pretuiasca cu adevarat ce au langa ei si cat de importanta e o relatie cu adevarat. Sau de aia care dupa ce sau despartit de "iubirea vietii lor" in doua ore o are pe alta. Nu frate, aia nu a fost relatie si nici nu cred ca as putea gasi un cuvant protrivit pentru a o descrie. Eu, am plecat, dar sunt fericit pentru ca am iubit-o cu adevarat, pentru ca am simtit ca am pierdut-o din cauza mea si ca m-am impacat cu gandul ca nu va mai fi niciodata a mea. Dar din pacate mi-am lasat la ea jumatate din inima, din minte, din suflet, din tot ce aveam mai de pret, iar asa cum sunt acum, nu stiu daca candva, cineva va avea curajul sa ma descopere si sa completeze..