Sunt ciudat.

Sunt un ciudat si nu din pricina berii pe care o beau. Spun asta pentru ca mi se pare ca am inceput a insela vinul dulce, ce imi culegea gandurile si mi le punea intr-o ordine decisa de inima, cu doza asta alba, amaruie ce simt ca imi amorteste gandurile, lasandu-ma la fel intr-un trecut absurd, de izbeliste, impreuna cu morala psihica ce o port pe umeri tinandu-mi prelegeri despre cat de ciudat sunt.
Sunt ciudat, stiu. Imi e dor de iubire, dar nu de o iubire ce sa ma inconjoare, sa ma astupe si sa imi inlocuiasca iubirea pe care o stiu eu. Imi e dor de buze, sani si miros de par proaspat spalat, dar nu de cele ale tale, draga mea. Eu inca tanjesc dupa buzele si sanii trecutului si sunt inmiresmat pana in suflet cu mirosul de par proaspat spalat al ei. M-e dor de buze, insa nimeni nu mi-a mai descoperit simturile in afara de buzele trecutului meu, pe  care le simt in oase si in firele de par.

Sunt ciudat pentru ca inca port in spate amintiri si creste odata cu zilele ce nu le simt si se incarca cu pozele ei. Incepe sa ma doara RAM-ul din care tot incerc sa inchid aplicatii pentru a nu-mi mai sacada ideile si a da drumul procesorului de a merge mai departe intr-un mod cat mai pozitiv. Ma dor degetele de dor de piele a ei uitata ore in sir in cada.
Sunt ciudat pentru ca imi place sa o vad cum fumeaza, sa o tachinez la cap cu " de ce? " si  "cand?" si "ma alegi pe mine in defavoarea lui ...? " si apoi sa ii simt surasul cum se vestejeste lasand loc furiei si iritatiei. Sunt ciudat pentru ca as prefera-o desculta pe un pod, dansand de nebuna, tragand de mine si acceptandu-ma asa cum as fi, retard in ale dansului.