Journal du' Liuborad

 M-am închis intr-o cochilie. E frig aici și îmi e dor rău de o îmbrățișare. M-am încuiat în mine și mi-e frica de oameni. Mi-am astupat pana și ferestrele, am pus draperii mari, groase și negre, nu cumva vre-o raza de soare sa trecă. M-am închis în mine și o teamă îmi cuprinde gândurile de fiecare data când ies afara.  Nu vreau sa fiu perfect. Nu vreau sa tind spre perfecțiune. Nu vreau relația perfecta, casa perfecta, masina perfecta. Nu vreau corpul perfect, comportamentul perfect, sau gandirea perfectă. De ce trebuie sa fim asa? De ce toți spun ca trebuie sa ai un job perfect, sa te duci la sală, sa ai grija ce mănânci, când mănânci, cum mănânci? Înțeleg ca trebuie sa te preocupe sănătatea, dar micile plăceri aduc bucurie sufletului.  Simt cu ma pierd în mai multe versiuni ale mele. De multe ori vreau sa par ca as fi cineva ce defapt nu sunt, iar când sunt eu ma cuprinde nesiguranta. Mi-e frica sa mai fiu eu, mi-e frica nu ma mai raneasca nimeni și ma închid în mine. M-am salbatici

 Ușor, ușor creierul meu te ascunde după ușă camerei pe care scrie cu litere mari, ca și o atenționare, "UITARE". Nu am mai scris, fiindcă îmi ocup mintea cu toate nimicurile, iar pe ici, pe colo, multe buze încearcă sa-și facă loc prin jurul gatului sa le sărute și pe ale mele. Ma simt murdar, ma simt un om rău, fiindcă împrăștii speranța că undeva, cândva îmi voi mai reînvia partea din mine iubitoare, dragastoasa. Partea care a murit odată cu plecarea ta. Ne apropiem de un an, deja, un an în care m-am pierdut și am găsit doar fărâme din mine. Am găsit fărâme din tot ce știam ca sunt, insa îmi lipsește întregul. Ce prost sunt, ca ma gândesc cateodata cat de mult, încă, imi lipsești, sau ca sunt multe momente în care te aștept acasă. Ai rămas un miraj, o fata morgana, care apare atunci când mintea mea întra intr-un scenariu derizoriu.  Cu toate astea, mai bat ușor la ușa pe care scrie "UITARE". Mai bat fiindcă ușor îți uit zâmbetul, ușor îți uit gustul buzelor, form