Uitare

 Ușor, ușor creierul meu te ascunde după ușă camerei pe care scrie cu litere mari, ca și o atenționare, "UITARE". Nu am mai scris, fiindcă îmi ocup mintea cu toate nimicurile, iar pe ici, pe colo, multe buze încearcă sa-și facă loc prin jurul gatului sa le sărute și pe ale mele. Ma simt murdar, ma simt un om rău, fiindcă împrăștii speranța că undeva, cândva îmi voi mai reînvia partea din mine iubitoare, dragastoasa. Partea care a murit odată cu plecarea ta. Ne apropiem de un an, deja, un an în care m-am pierdut și am găsit doar fărâme din mine. Am găsit fărâme din tot ce știam ca sunt, insa îmi lipsește întregul. Ce prost sunt, ca ma gândesc cateodata cat de mult, încă, imi lipsești, sau ca sunt multe momente în care te aștept acasă. Ai rămas un miraj, o fata morgana, care apare atunci când mintea mea întra intr-un scenariu derizoriu. 

Cu toate astea, mai bat ușor la ușa pe care scrie "UITARE". Mai bat fiindcă ușor îți uit zâmbetul, ușor îți uit gustul buzelor, forma sânilor și suișul și coborâșul coapselor. Ușor îți uit aroma gatului tău și nasul imperfect de perfect în mintea mea. Ușor îți uit culoarea ochilor, rosul obrajilor și mângâierea. Ușor îți uit forma bratelor tale și adierea vântului ce-ti cutriera parul. Ușor te uit și nu vreau asta. Mi-e frica sa fac asta. Mai păstrez doua, trei videouri, peste care nu ma uit, insa le redau doar sa-ti mai aud rasetul sa-ti aud vocea cum ne jucam prin cuvinte, cum păreai ca erai fericita.

Nu vreau sa dau în uitare fericirea ce am trait-o, nu vreau s-o uit.