14 Noiembrie.

 Astăzi e ziua ta. Mi-as fi dorit sa-ti spun la mulți ani, din postura de soț, iubit, sau cel putin prieten. Din păcate îți voi ura sănătate și fericire doar din postura unui necunoscut cunoscut. Mi-as fi dorit sa te scot din nou la cina în oraș, sa ne recunoaștem după ochi, sa-ti fac poza drăguță pe care sa o postezi și sa te plângi de anii împliniți.

Gandurile, după aproape un an, mai poposesc asupra mea, iar eu cu un maturoi imens ma chinui sa le alung.

Prin ce vise își mai joaca povestea noastră rolul? Prin ce teatre doi actori se iubesc, alinta și își spun cuvinte frumoase precum o făceam noi? Ce actori își proiectează realizările noastre, sau visele? Am rămas doar urma a doua stele căzătoare ce s-au iubit. 

Ce pot sa mai spun? Credeam de multe ori ca eu iti sunt fericirea, sau cel puțin luptam din răsputeri sa ti-o aduc, credeam ca eu iti sunt mângâierea, ce seara-ti cuprinde stările de oboseala și ți le absorbe ca un burete. Ce-ti mai sunt eu? Un gand în adierea amintirilor ce au fost, ma mai cuprinde cateodata în serile târzii.

Te mai confund, când sufletul altei femei poposește prin cearșafurile noastre, țin ochii închiși și te mai ragasesc printre fragmente. Mai apuc câte puțin sa te iubesc cu pasiune și sălbăticie în același timp, insa mă trezesc repede când mirosul nu ti-l simt. Ma ia frica, gândindu-mă ca nu voi mai putea simți nimic, iar ea, sufletul ratacit ce dorește sa-mi salveze linistea, va pierde timp prețios în încercarea ei eșuată de as varsa iubirea prin venele mele.

În încheiere, vreau doar sa știi ca încă te regăsești în rugăciunile mele, sper sa fii fericita și îți mulțumesc, fată cu ochii cenusii ce mi-ai salvat sufletul dar și furat în același timp.