Journal du' Liuborad

Ma trezesc cu mirosului parului tau. Ma forfai prin pat iar cu mana dreapta te caut prin el. Stiu ca ar trebui sa fii acolo, ai ramas cu mine, m-ai sarutat, mi-ai spus ca ma iubesti. Sau a fost doar un vis ciudat? Un vis ce mi-a mancat gandurile pe timpul noptii. Trebuia totusi sa fii acolo, iti simt parfumul, iti simt urma trupui pe saltea, iar cearsaful de care m-am dezvelit pentru a te inveli, nu il gasesc, deci ar trebui sa te aflii pe aici, pe undeva. Si totusi perdeaua trasa e un semn ca nu ai fost. Mereu aveai boala de a-mi arata soarele de dimineata sarutandu-mi fruntea invelita de urma rujului tau rosu. Zambesc si incerc din nou sa te caut prin pat. Am gasit un fir de par lung, iar cu acel ranjet de copil ma gandesc ca a avut cine sa-mi priveasca buzele amortite in aceasta seara, dar totusi nu esti. Nu simt aroma de cafea cu care ma asteptai de obicei, insa usa de la camera e intredeschisa. Incerc sa deschid un ochi in a descoperii formele soldului tau in pragul usii. Esti aco

O zi lunga, monotona si o durere neverosimila de cap. O zi cu un aer mahnit in care mintea, obosita de durerea gandurilor ce par povoara, subjuga bataile inimii tot mai induiosate. Mi-au slabit trairile, iar visele le-am lasat uitate prin camera, plina de panza de paianja, a mintii mele. Am obosit, cautandu-mi iubirea prin norii de furtuna ce vroiam a-mi trezi idioatele idealuri. Asa hoinaresc printre zarile zglobii ce nu-mi aduc altceva decat asteptare si durere.  Mi-e foame de iubire, mi-e sete de acele saruturi ce le traiesti cu adevarat. As putea spune ca am un dor nebun de a strage pe cineva in brate, de a ma ineca intr-o mare de sentimente, sentimente ce le-as lasa apoi sa-mi spulbere sufletul. Ce-l putin poate asa s-ar mai trezi, ar mai respira putin. Mi-e dor sa am pe cineva in brate plictisindu-ne la un film. Mi-e dor de acele atingeri ce-ti redau fiorul transformandu-ti pielea intr-una de gaina. Mi-e dor de acea privire in care te vezi pe tine insuti. Privire calma, limpete c

De ce ma intrebi de fosta? Nu exista fosta, cand nu a fost niciodata a ta. Chiar daca am iubito mai mult decat toti fostii la un loc. Imi e dor de ea mai mult decat de mine, dorindu-mi cate 5 minute dintr-o secunda sa o privesc, sa realizez ca traiesc, sa realizez ca exist cu adevarat. Ce va opreste? Nu neaparat ne opreste cineva. Suntem la fel, fugim de noi. Sau cel putin asa vad eu situatia. As fi vrut sa o mai am la piept aproape, in serile reci de toamna.  Acum nu stiu cum ma vede, nu pot sa o citesc, doarece ochii ei caprui reflecta maroul ceaiului de dimineata, in care ne pierdeam amandoi. Nu pot sa o mai privesc direct, ma vad pe mine fericit, iar in plus mi-e frica sa nu ma pierd din nou, sa nu imi fuga inima, iar glasul care deja mururit de frumusetea ei s-ar opri fara vre-o explicatie.  Oricat de singura ar fi, nu as putea sa ma duc pentru a o imbratisa, nu as putea sa ii spun multe lucruri pe care ar trebui sa le stie. Ma chinui de ceva timp sa redactez anumite secvente din