februarie. rece.

Ce mai fac, iubito? Iti mai amintesti de mine? Mi sa facut dor de tine si ma gandeam sa-ti scriu. Nu am mai baut nimic, deci te rog sa nu te miri, mi-am lasat barba si mi-am promis ca nu am sa o dau jos pana nu ma vei certa. pana nu-mi vei spune ca obrazului tau ii e frica de a mea barba. Am uitat de mine, de tine mai ales si de ce imi placea sa fac. Mi-am uitat adevaratele caracteristici ce ma desluseau si zabovesc ca si fulgii astia de nea ce la inceput de februarie se incapataneaza sa cada si sa-mi mentina sufletul la fel de incarcat si la fel de inghetat ca si pana acum. Astept sa apari odata cu vara iubito si sa-mi mangai obrazul si sa-ti treci mana subtire prin parul meu. Indiferent cat de mare si cat de ingrasat ar fi el. Te astept iubito, doar sa-mi dai palma peste fata si sa bem amandoi un pahar de vin, indiferent de statutul social al acestuia. Te astept sa ma incurajezi si sa devin din nou eu, cel pe care doar tu il cunosti cu adevarat,  cel pe care nu il vei lasa sa fuga disperat prin viata asta, tinandu-l mereu strans, strans la pieptul tau.

 Visez nespus la fericire dar mi-e frica de ea. Mi-e frica de atribuirile ce vin odata cu ea si pacatele de dupa. Imi e frica de scuze si certuri, de suparari fara rost si cel mai mult, imi e frica de tine iubita mea. Mi-e frica ca nu o sa mai apari niciodata. Si mi-e dor si ma gandesc si privesc. Te vad peste tot, dar nu esti nicaieri. Iti ascult vocea mereu, mintindu-ma ca te si simt, mai ales in serile reci, langa mine. Esti departe, prea departe si pentru imaginatia mea, prea departe de gandurile mele. Ne-am pierdut oare, sau tu nu esti inca pregatita sa vii si sa-mi spui cat de prost sunt, lasandu-te sa nu ma gasesti?