nu stiu

Ma gandeam.

Vin, dulce, la tine, sau la mine, sau poate ...

Nu!

Un pahar, doua pahare, trei paha... Si cum, de poti sa te uiti in ochii lui, atat de tipici si sa nu ma privesti pe mine? Adica, ereai ceea ce credeam o sa-mi fii o viata. Un moment sa mai torn un pahar si continuam ...

Gata, scuza-ma. Au trecut ani, ani si eu am ramas in mare parte la fel. Melodiile, gandurile toate imi aduc aminte de tine si ma chinui zilnic sa-mi croiesc o noua inima si sa o modelez dupa ochii unei noi fete. As vrea sa o las, sa-mi fure inima din nou si sufletul si tot ce am mai de pret, dar imi e frica. Mai are ce fura oare? Mai am in mine tot ce e nevoie pentru o noua iubire? Mai am dragoste? Mai am frica? Mai am zambet, ochi si tot  ce tine de mine sa fac zambete pe fata ei? Mai ai ceva in corpul asta lipsit de simtiri?

Ma privesc uneori si ma gandesc cine sunt, ce sunt si ce am ramas. Ce mai pot repara, schimba la mine si ce sa fac pentru a nu mai duce lipsa de ranjet tampit pe fata asta. Sunt stana de piatra si imi cer scuze peste scuze fetelor ce-si ofera sufletul pe mainile mele. Eu nu stiu ce sa mai fac cu el, eu m-am pierdut de mult in minile ei si nici acum nu imi pot reveni. "Trebuie sa pot" repet mereu, stergandu-mi rujul unui suflet de pe buzele mele.

Sterg iubiri de pe sufletul meu, precum rujul lasat de inima fiecarui fata ce a cazut in bratele mele dupa ce ai trecut tu.

Sunt atat de nelinistit si neimplinit si imi place cum toti oameni se mint crezand despre mine ca sunt bine. Sunt bine, dar nu atat de bine precum eram cand erai langa mine.

Pe mainile cui sa las ochii astia verzi, albastri? Defapt, mai am ce lasa, cand pe ei ii gasesc tot in zambetul tau?