Journal du' Liuborad

O alta seara in care imi patez sangele cu bere. E noapte si ma apara un sentiment plin de resentimente ce-si resemneaza ofurile apura coloanei mele verticale. O puternica presiune se mentine pe spatele meu de parca cineva ar vrea sa ma vada doborat.  Probabil ca o sa zici din nou ca sunt alcoolic. Sunt, oare?  Sper ca o sa ai nevoie de mine cat mai curand, poate atunci o sa ma cauti. Chiar si asa imi multumesti sufletul si stii ca inimii mele ii va fi greu sa te refuze cu orice. Voi fi acolo mereu, insa tu imi dezamagesti gandurile cu fiecare minut. Ma pierzi mereu si invers. Mi-e pofta de o cafea si e doar 11  noaptea.  Stii, vine Craciunul... si asta la fel de singuratic precum celelalte. Anii trecuti, am facut-o cu mana mea, am plecat, au plecat incercand sa ma regasesc sau sa te regasesti, fata cu ochii cenusii.  E ciudat cum te obijnuiesti singur. Stii ca acolo e un gol pe care nu stii cum sa il redresezi. E un gol ce nu stii sa-l gestionezi si te lasi mereu caz

Ce dor stârnești,  și chin și jale sufletului meu cand în cale îmi apari. Ce tresar ochi atunci cand paru-ti rosu-l vede și plâng de dor în subconștientul lor. Ce stimuli trimite nasul când pafumu-ti simte și mâinile ce gem a dor de pielea ta. Lipsești inimii mele precum apa și vise trimiți desertului ce sa așternut în mine. Îmi transpir degete și inima se oprește doar sa acapareze momentul în care te găsește la câțiva metrii distanta. Creierul se împotrivește grozav în a comanda privirii sa se întoarcă spre tine și comanda gatului sa rămână drept. E o furtuna grozava în mine. Se găsește demonul încăpățânat ce l-ai lăsat uitării care sta ascuns după mobilier doar, doar sa nu îi vezi verzii emoționați și speriați de prezenta ta. Atât de derutat și fricos încât și acum se mai simte vinovat de plecarea ta. Și ieri și azi, încă nu știe ce a făcut de a meritat starea asta pe care nu și-a poate exprima în cuvinte. O aseamănă cu dragostea, însă îi e amar sa nu o confunde. Mai știe el oare ce

Ce faci? Pe unde imi mai umbli?  Te-ai ratacit usor, din nou, de drumul ce ni l-am propus. Defapt noi cred ca nici nu avem un asemenea drum ci doar imaginatia mea la creat. De ce ma simt atat de dezamagit acum, atat de gol si vibreaza un mic sentiment de furie? Nu e foarte elaborat, insa imi sacaie creierii atat cat sa imi strice buna dispozitie.   M-ai intrebat odata daca am scris despre tine, iar pe atunci era o postare in care te gaseam usor printre randuri. Acum, daca m-ai intreba, ai gasi vreo trei, patru postari, insa cu siguranta nu ti-as mai spune ca am mai tastat gandindu-ma la tine. Ti-ai da seama instant ca atentia pe care ti-o distribui e una mult mai speciala. M-as fi bucurat sa-ti fi dat seama ca imi fur din zi clipe si le distribui langa ochii tai. M-as fi bucurat sa-ti fur zambet dupa zi grea de munca si sa-ti fiu cobzar ce-ti canta usor la ureche, sa-ti poti purta somnul spre odihna. Nu stiu de ce scriu lucruri fara de sens. Suntem doua persoane diferite