Fara.

Ce faci? Pe unde imi mai umbli? 

Te-ai ratacit usor, din nou, de drumul ce ni l-am propus. Defapt noi cred ca nici nu avem un asemenea drum ci doar imaginatia mea la creat.

De ce ma simt atat de dezamagit acum, atat de gol si vibreaza un mic sentiment de furie? Nu e foarte elaborat, insa imi sacaie creierii atat cat sa imi strice buna dispozitie.  

M-ai intrebat odata daca am scris despre tine, iar pe atunci era o postare in care te gaseam usor printre randuri. Acum, daca m-ai intreba, ai gasi vreo trei, patru postari, insa cu siguranta nu ti-as mai spune ca am mai tastat gandindu-ma la tine.

Ti-ai da seama instant ca atentia pe care ti-o distribui e una mult mai speciala. M-as fi bucurat sa-ti fi dat seama ca imi fur din zi clipe si le distribui langa ochii tai.

M-as fi bucurat sa-ti fur zambet dupa zi grea de munca si sa-ti fiu cobzar ce-ti canta usor la ureche, sa-ti poti purta somnul spre odihna.

Nu stiu de ce scriu lucruri fara de sens. Suntem doua persoane diferite, foarte diferite. Esti genul caruia sa-i spui cat de frumoasa esti si cat de desteapta si cat de ... cat de mult vrei sa o iubesti. 

Eu? Sunt fraierul ce asteapta sa ii citesti din priviri cat de frumoasa esti. 

Frumusetea ta se reflecta in stralucirea ochilor lui. 

Eu, sunt fraierul care nu o sa-ti spuna, nu am curajul. Iar daca ma auzi ca-ti soptesc cat esti frumoasa, inseamna ca inima mea e plina pana peste cap de frumusetea ochilor tai, iar atunci mainile imi vor transpira si buzele usor incep a-mi tremura. Sunt fraier pentru ca nu am sa-ti spun cat esti de desteapta. Privirea mea iti va repeta mereu asta atunci cand ma pui in situatii de gandire. Si ai sa mai vezi si prin calmul pe care il eman atunci cand sunt langa tine, cat de mult vreau sa te iubesc si sa-mi fi alaturi. Prin calmul ascuns de zambet prostesc si degete ce cauta sa-ti atinga usor pielea.