Doua dimineata

 Hai sa ne imbracam amandoi in haine calduroase si sa facem o plimbare prin locurile mai putin cunoscute, locuri unde gasim liniste. Sa ne privim si sa ne auzim zambetele cum soptesc fericire. Sa te tin strans de mana si sa-ti conduc pasii spre un taram unde valurile ating calm nisipul fierbinte dupa o noapte de vara incinsa. Mi se pare ca suntem atat de tensionati si uitam din ce in ce mai des sentimentiul de relaxare. Uitam sa mai fim oameni, uitam sa ne mai iubim si mai ales uitam sa ne mai ascultam. E ora doua dimineata si somnul nu imi mai vine. E una din noptile in care mintea-mi explodeaza de ganduri. Incerc sa ma descarc cumva, insa nici o solutie nu mi se mai pare eficienta. Las acest text, ma apuc de altul, o multitudine de idei si vise imi acapareaza degetele ce scriu absurd aceste cuvinte. Am atatea ganduri si pierd controlul lor. E o furtuna in mintea mea si mie greu sa o stapanesc. Ma tot feresc de valurile pline de cuvinte ce dor si ma inec usor in visele spulberate. Panica de inec imi blocheaza trairile, imi blocheaza reflexele nestiind ce sa mai fac. 

As pleca. As alerga doar sa mai pot descarca din energiile negative, insa nimic nu are sens. Am impresia ca am dormit ani, ca am visat tot ce a fost frumos si acum accidental m-am trezit. Ciudate intorsaturile vietii, insa orice deceptie trebuie luata ca atare, ca o lectie din care sa extragem, tot ce e mai bun si sa ne facem temele pentru viitor. 

Tot ma mai gandesc daca sunt intr-un vis din care nu ma pot trezi!