Dezamagit.
Mie dor de ea. Astăzi am stat puțin pe gânduri. Am oftat și am luat-o ușor la drum spre zona îndepărtată a amintirilor mele. Nu știu ce ma apucat sa privesc înapoi pe fereastra trecutului. Cred ca ma apucat melancolia puțin. Nu am mai vorbit cu nimeni în ultimul timp, nu ma întreba de ce, probabil am avut nevoie sa fac o curățare interioara a ideilor mele. Oare ce mai sunt eu? Sunt același Radu fricos? Sunt un pusti de 23 de ani blocat în corpul unui bărbat ratat de 32? Sunt un ratat? ... Nu știu ce, sau cum sunt, insa mă simt ca și cum as fi luat un tren greșit, iar acum panicat nu mai știu drumul înapoi spre casa. Mie dor de ea, de femeie căruia i-am promis ca am s-o iubesc toată viata. Mie dor rău și de multe ori mi-as dori sa o mai pândesc dintr-un colt de strada, doar sa o mai vad trecând, vanturandu-si parul prin adierea curenților de toamna. Cat dor ii port, iar eu în continuare blocat în mine, cu inima plansa, creând un rau ce-mi curge umplandu-mi amintirile cu tristețea ras