Primul jurnal pe 2025

Am revenit și pe aici puțin, nu ți-am mai scris de mult. Zilele astea am avut un moment de luciditate mentală, realizând că am intrat într-un cerc fantezist al vieții mele. Nu îmi place deloc cum îmi curge viața în momentul ăsta—rătăcit printre săruturi ocazionale, fără pic de sentimente, și aventuri prin diferite paturi incomode. Aș putea spune că sunt într-o stare iluzorie, care îmi mănâncă zilele fără să le dea vreun sens.

Ce sens ar mai putea avea, atunci când un sfert din viața ta conștientă a fost o țeapă ordinară a unui suflet pereche fals?

Hm, ce cuvinte mari, rostite la un moment dat de oameni mici.

Încerc să-mi găsesc motivația zilnic, o rutină, și în mare parte reușesc să astup golul care îmi lipsește cel mai mult. Muncă, sală, acasă. Se tot repetă acest cerc, adâncind parcă tot mai mult prăpastia dintre suflet și starea robotică în care mă aflu.

Există o singură ea, care, ușor-ușor, mai așază câteva paie sub inimă, însă, între jocul ei și teama mea, nu cred că va reuși să depună suficient pentru a reaprinde un foc ce cândva ardea măiastru. Nu mai am încredere, iar frica de a fi din nou abandonat a lăsat o cicatrice mult prea adâncă pentru a nu-mi aminti de sentimentele trăite.

Sunt bine—cu jumătate de gură, sunt bine. Încă pierdut prin spațiu, în căutarea unui nou reper, lucrând în același timp la mintea și sufletul meu.