Asfaltul ...

Conduci cu apusul in spate. Mergi in nestire afundandu-te tot mai mult in adancurile noptii. Respir adanc si tragi pe gat o gura de votka. Iti sugrumi orice sansa de a fi constient, in timp ce masina ruleaza singura de parca ar cunoaste drumul.

Mananc vise pe care le inec in alcool, mananc imagini pe care le pierd odata cu soarele ce apune dupa dealuri, mananc sunetul glasului tau pe care mi-l fura sticla de bautura spirtoasa. Mananc timp, dar starea de foame ce tinde spre iubire devine din ce in ce mai acerba si beau praf, ce aseaza un strat consistent pe inima mea.

Ma opresc din condus, cobor din masina si ma intind pe asfaltul ce plange sub picioarele mele. Il mangai si il consolez. In fiecare zi timpul trece peste noi, lasandu-ne gropi printre ganduri. Oameni grabiti ce ne calca in picioare doar din interes propriu, pentru a ajunge la o anumita destinatie. Desibilam o alta sticla de votka si incepem a trage de toate corzile vocale descarcandu-ne supararile in tipete, ramanand doar drumul singuratic cu o umbra a intunericului meu.