Journal du' Liuborad

Deschid ochii in fiecare dimineata si ma caut.  Ma caut si realizez ca nu am sa reusesc prea curand sa fac asta. Ma simt trist si amortit. Gandul inca imi zboara la parul tau cret. Inca iti mai visez tatuajul de pe umerii ce cu nebunie ii sarutam. Apas in gol prin aerul rece si imi imaginez drumul degetului meu pe coloana ta si tresaturile atunci cand te gadilai. Imi amintesc ochii tai mari, caprui, prin care ma vedeam barbatul implinit, fericit, ce tremura la atingerile tale. Si acum iti vad mana ce tandru imi mangaie fruntea, incurajandu-ma, cu saruturile tale.  Mi-e dor de zambetul tau, mi-e dor de tine. Imi lipsesc povestile tale despre mare si visele ce mi le cladeam in compania ta. Prin cuvintele tale am vazut pentru prima data marea, iar prin ochii tai rasaritul. Eram ochi si urechi, iar mainile tremurau agale de nerabdare in a fugi cu tine la brat spre largul intins de nisip plin de alge. Prin pielea ta am simtit prima data mirosul apei de mare, iar prin buzele tale am gustat-o

Ce mai faci, fata cu ochii cenustii. Mi-e dor de tine. De ce mi-ai disparut din vise, de ce ai inceput a-mi respinge gandurile ce iti poposeau inima, de ce nu imi mai trimiti priviri de foc? Inimii mele ii e rece, tremura dupa cenusa buzelor tale. Sunt atat de obosit si cuprins de o umbra nefireasca. Vin-o te rog, am nevoie sa-mi readuci lumina deasupra buzei de jos. Am nevoie si sa mi-o incalzesti pe cealalta. Am nevoie de tine fata cu ochii cenusii, pur si simplu sa iti simt prezenta. Pur si simplu sa iti simt copsa plina de saruturile din diminetile tarzii.  Am adormit si m-am trezit singur, m-am trezit infrigurat, inmurmurit cu ganduri funebre. Zabovesc intre doua luni singuratice, fara de comete prin jur. E atat de intuneric, iar eu sunt coplesit de marimea acestora. Mi te inchipui pe tine, ochi cenusii, fruntea lata, doar ca lipsesc stelele din parul tau. Lipsesc valurile ce tind din parul tau albastru ce imi acopereau obrajii incinsi dupa serile la un pahar de vin. Oh, cat mi-e

Incerc sa-mi dau seama ce inseamna cu adevarat sensul cuvantului "te iubesc" de la sfarsitul fiecarei fraze pe care o rostesc. Cu teama realizez cum gandul fuge cu totul in alta parte decat locul in care ma aflu. Nu traiesc sarutarile, nu simt suflul pe care vreau sa-l fur cand sunt acolo, nu imi reamintesc gustul ultimului sarut, iar fluturii au fost inlocuiti cu un gol imens, un gol finit doar de privirile tale, fata cu ochi caprui si buze fierbinti. Cuvintele ei nu ma duc pe plaja imensa unde noi visam, cuvintele ei nu imi satisfac gandurile, iar vocea ei nu e atat de odihnitoare precum a ta. Mi-e dor de vorbele intelepte cu care ma ameteai, de cuvintele mereu impunatoare asupra caracterului mei si imaginea ta de fata rea. Inghit in sec, ma resemnez si incerc din nou sa zambesc. Gandesc sec la acel "te iubesc" iar gandul imi tremura stiind ca il voi pronunta din nou, fara nici un sens, fara nici o traire, fara nici o vlaga. Gandesc ca vine seara, iar vocea imi va