Franghia.

E soare, dar le fundal ploaia își intra în rol cu un spectacol de furtuna ce doar prin basme vezi. Însă aici nu mai exista zmei și făt frumoși ci oameni. Oameni ce depind de oameni și tot oameni ce depind de ei însăși. Pe ei îi leagă iubirea și îi dezleagă de cele mai mult ori tot... iubirea. Ne unesc la loc gânduri și de cele mai mult ori ele sunt arborat de vise. Dacă nodul nu e suficient de strâns intre cele doua invidia își face apariția și cu siguranță prin alți oameni frânghia se rupe. Revenim la oameni singuri ce țin în mana o bucata de frânghie făcută din șnururi de gând și vis. Acea prima frânghie rupta va fi mereu prima iubire. Și căutăm,  noi oamenii, din nou un alt capăt de frânghie și cel mai probabil găsim; alta frânghie rupta ce o înnodat de a noastră,  o sudam cu atracție,  o lipim cu sex și a doua zi vedem deja semne de uzura pe șnurul de gânduri. Alții își mai lipesc frânghiile cu respect, iar atunci se poate presupune ca legătură dintre cei doi va fi una de durata. Dar oare șnurul din vise va mai fi atat de stabil. Va mai fi șnurul ce leagă și stabilește legătura mistica dintre cei doi?

E greu ca sa mai găsești frânghia care sa te lege la fel de sigur și la fel de strâns precum cea pe care ai legat-o de primul om. Și fiindcă prostia de cele mai multe ori domina peste gânduri, putini sunt cei care renunță la frânghia ce îi lega, la una, ce îi drept mai scurta, care sa îi lege pe viață de o alta persoana. Fericit sa fiți cei care ați renunțat la voi pentru a îndeplini gândurile și visele oamenilor ce trăiau în neștire cu jumătățile lor rupte de frânghie.