innebunire

Ce mai faci? 

O intreb mereu la mine in gand, iar ea doar ma priveste fara sa scoata vre-un cuvant. O privesc in tacere si imi tot repet cat de neindragostit mai sunt de ea. Mainile imi tremura stiind ca al meu creier minte fara desavarsire si inima isi mananca unghiile ca la un meci de fotbal asteptand ca ochii sa-i redea imaginile cu zambetul ei, doar poate asa ii va mai alina rana din care curge suflet.

Te caut prin toate fetele ce le cunosc, insa putine iti seamana in privirile ce mi se intorc. De asta probabil acum inca stau pe scaunul asta de lemn si gandesc sentimentele pe care inca ti le mai insusesc. 

Te vad pe strazi cum il tii de mana, ai grija de copilariile lui, il protejezi de trecerile de pietoni si probabil ca tii la el cu adevarat.

Încetați sa va mai maturizați!  Va rog nu mă lasa-ti în urma impreuna cu trecutul meu. Mie frica de el, mereu îmi reproșează ca sunt prost și ca greșesc și ca gândesc fără sa fac ceva pentru gândurile ce se nasc. El nu îmi mai tine de cald cum făcea în copilărie și deseori mă tratează cu dispreț.  Va rog nu mă mai lăsați singur cu el.

Mă simt agresat și totodată controlat. Mintea îmi e cenzurata cu imagini ce nu lasă fericirea sa îmi controleze ideile și în același timp îmi coboară ploaie acoperind ușor fiecare vis cu nori negrii ce nu se răzgândesc a lăsa prea curând soarele sa preia controlul asupra creierului meu. Stau băltit aici în coltul inimii, îngândurat, fricos sperând în așteptarea luminii ce va evapora toată amărăciunea asta în care mi-e scăldată inima. E rece, iar amintirea ei, din ce în ce mai ștearsă nu imi va mai tine mult de cald.