3 noiembrie

Azi 3 noiembrie m-am îndrăgostit. Acum 1 an, acum 2 si acum 3 ani. Nu știu exact cum, dar am lăsat din mine în acești 3 noiembrie câte puțin. M-am pierdut în nebunie, am văzut iubirea, ca mai apoi sa o trăiesc. Mi-a fost frica mereu de mine. M-am rătăcit mai mereu și am fugit. Am devenit mai imun de fiecare data la tot ce însemna dragoste.

Acum 3 ani eram prost. Nu existam eu, matur, semiconstient. Mimam ca am puterea sa o fac a mea si ca o sa încercăm împreună sa fim fericiti. Am fost prea inofensiv caracterului ei și am lasat-o sa fuga. Ii mulțumesc mult, pentru ca, din cauza ei am început sa scriu și cred și sper ca acum e fericita, mai ales ca și-a luat inima și sufletul și le-a lea transformat în cel cea mai prețioasă persoana pentru ea.

Acum doi ani am văzut iubirea. Am trait-o și atunci au început temerile mele despre viitor în doi. M-am speriat și am fugit văzând cu ochii. Mulțumesc ca ai fost, scuza-ma și știu ca acum ești fericita cu el.

Anul trecut am trăit iubirea. Am trăit zâmbet, am simțit săru, pana mintea mea a deviat de la sensul normal pe care ar fi trebuit sa îl aibă aceasta situație. Am fugit neprihănit prin ușa din dos, ascunzându-ma de tot ce însemna ea. Am fugit pana nu demult de ochii ei, de teamă și de rușine. Ii mulțumesc pentru ca a rămas la fel și știu ca merita un om mai bun decât mine și nu atât de căpos precum este și ea.

Anul acesta ma prins singur. Eu și gândurile mele. Eu și planurile mele de viitor ca încearcă sa ascundă foamea de iubire ce o port în suflet. Fug din nou de mine, nu mă regăsesc și aștept fata cu ochii cenușii care sa îmi salveze sufletul din mâinile anilor ce au trecut peste el.