Fara sens. Absurd

Ai fost ploaie de vara. Chipul tau pe sub pleoapa inchisa. 

Vocea ta si sunetul apei. Lilieci. 

Acum scriu chestii fara rost, doar fiindca mi-am dat nenorocita aia de barba jos, cea prin care tu iti plimbai mana si era a dracului de bine. 

Nu pot sa adorm si cred ca asta o sa fie cea mai proasta postare pe care o sa o public. Nu e nici o problema. 

Stii prima iubire nu se uita niciodata. Te inteleg te aprob. Dar si prima iubire o sa-ti futa gandurile si visele si tot ce ai mai bun in tine. Nu deveni cum sunt eu. Nu deveni un zombie care alearga fara sa gandeasca spre trecut. Un zombie care revine la viata doar cand prinde cate o mangaiere prin par de la o fata draguta, sau se cufunda in visele si cuvintele ei. 

Unde e nenorocitul ala de vin cand ai nevoie de el. Imi arde inima dupa aroma dulce a unui vin rosu.

Nu ma lasi sa adorm, iar vinul era elixirul meu spre necunoastere, spre nepasare. 

Ma simt o cauza pierduta si usor am impresia ca ma pierd pe sub toate bratele fetelor ce incearca sa ma stranga la piept.  

Nu te-am lasat sa vezi sperietura ce-mi cuprinde inima si sufletul legat de spini. Nu am vrut sa par eu legat de trecut. 

Iti multumesc, pentru ca m-ai facut sa redevin eu si ca mi-ai reamintit cat de puternic as putea sa iubesc. 

La revedere, insa sa stii ca ai lasat cel putin doua capitole nescrise in sufletul meu. Din pacate tu ai inceput cu sfasitul, lasandu-ma sa sper ca o sa revii si sa-ti continui de scris paginile lasate goale.