Dragoste?

"Neata!". Mi-am dat seama de unele lucruri la mine. Mi-am dat seama de nesiguranta mea pe care o port in sentimentele mele. Suna ciudat, dar ma simt nesigur de trecutul meu, nesigur pe persoanele pe care le-am numit "iubita". Nu pot sa zic ca au fost multe, dar au fost cele ce nu meritau. Persoanele pe care intr-un sfarsit m-au facut sa las capul plecat, dar nu neaparat de suparare, ci de rusine. De ce rusine? Rusine pentru ca nu au stiut sa aprecieze ceea ce aveam eu de oferit. Nu au vazut lumea paralela cu cea reala, lumea plina de vise, de bunatate, de iubire pe care le aveam de impartasit. Din pacate, au fost si persoane care poate ma vroiau, dar eu? Prost, nu am putut sa le ofer sansa la acea lume, desi stiu ca ele isi doreau, poate chiar doresc sa faca parte din ea. Spun ca isi mai doresc deoarece in momentul in care te intalnesti cu acestea simti prin felul in care se uita la tine, sau cum iti vorbesc cat de mult isi doresc sa ia o parte din tine, sa ii apartii. Dar eu? Nu pot. M-am obijnuit cu scuza ca sunt prea cuminti pentru mine, iar mi-e imi trebuie o nebuna sa ma completeze, o persoana care sa fie la fel de tampita, sa viseze la fel de prostesc ca si mine. "Unde esti oare?", e intrebarea cu care ma trezesc dimineata in gand. Revenind la "sclipirea mea de glorie", mi-am dat seama ca nu imi este dor de o anumita "iubita" din trecutul meu.

Mi-e dor de sentimentul de dragoste, acel sentiment ce te face sa gandesti mereu la patrat. Ce te face sa nu te simti singur, sa stii ca cineva se gandeste la tine. Sunt multe feluri in a descrie dragostea si multi o percep in moduri diferite. Pentru mine dragostea este esenta vietii, rostul de a te trezi a doua zi. Sa nu crede-ti ca nu au fost si persoane pe care le-am iubit. Pe fiecare am iubit-o intr-un mod aparte. I-am iubit defectele in general. Eram nebun sa cred ca se va schimba candva, ca o va face poate pentru mine. Atunci era momentul cel mai de glorie din constiinta mea, deoarece stiu ca am ajutat-o, ca poate asa voi ramane in amintirea ei nu ca pustiul blond, cu parul lung si putin cam prost. Ci un pusti blond cu parul lung si putin cam prost dar care a tinut la mine. A tinut intr-un mod in care poate nu l-ai descoperit in intregime, intr-un mod in care poate nu a vrut sa ti-l arate, pentru ca stia ca o sa-l faci sa sufere. Si totusi el nu a incetat sa creada, dar cel mai stupid este ca el mereu spera sa te intorci la el. Indiferent ca e e vorba de prima iubita, cea mai iubita sau ultima care mi-a inebunit inima. Mereu am lasat ideea ca o voi astepta, atat timp cat alta va veni sa ma injumatateasca, sa ia si ea o parte din mine si ca de obicei va fugi.

Noapte buna!