abis.

Si ce faci cand te pierzi in gandurile inimii? Ce faci cand pur si simplu inima iti cere sa te duci, sa o privesti. Cand inima iti spune cat de prost esti si las. 

Am patit de multe ori, sa privesc ochii de care eram inebunit si sa nu pot sa le spun cat de mut ii ador. Am privit aceeasi ochi de mai multe ori. De fiecare daca inima tipa, ochii imi tresareau, buzele murmurau, iar urechile asteptau cu nerabdare cuvintele ce imi stateau pe limba. Mainile imi fugeau spre parul ei, iar nasul adulmeca cu mare savoare parfumul ei trecut. Ii mangaiam buzele crapate cu gandul inimii, iar suflul meu mi se parea mai puternic decat soaptele ce in timpam creierul mi le soptea. Niciodata nu am avut puterea sa raspund cuvintelor ei, iar dupa fiecare intalnire fugeam cu mine intr-un loc singuratic in care tipam in gura mare tot ce sufletul imi plangea prin ganduri. Tremurau pleoapele, iar picioarele fugeau scapate parca din control.

Visam mereu parul tau saten in vant, iar obrazul drept stand lipit de fruntea mea. Visam reflectia lunii in tenul tau si mana ce imi mangaia usor ceafa. Visam ca, undeva, candva vom fugi amandoi spre visele comune. Mi-ai imprimat ca lumea e de doi bani, contand doar noi doi pe plaja cuprinsa de soarele rosu a unui rasarit de vara. M-ai invatat ca atunci cand am greutati, sa fug din nou spre valuri ,apa iti curata mintea, iti alina sufletul, iar cand inima mi-e grea sa astept ploaia ce mi-o va putea curata. 

Zambesc si realizez ca nu am nevoie de mare, atat de mult precut am nevoie de zambetul tau. Si nici de oameni, cat am privirea ta, iar daca ma gandesc mai bine, o sa-mi fie atat de cald cand te voi tine in brate incat picaturile de apa ce vor cadea din cer se vor acompania minunat cu sarutarile noastre.