gand.

A trecut. Am uitat zambetul tau, am uitat gustul sarutului tau, am uitat forma buzelor tale, am uitat linia coapselor tale. A trecut, insa te mai simt. Iti mai simt privirea, iti mai simt surasul, taile inimii, forma sanilor, gandurile si cred ca iti mai simt si ura. Imi amintesc zambetul meu ciudat ce mi te trezea dimineata si surasul tau ce dadea in nebunesc. Simt inca, in subconstient, ca retina ta imi mai mangaie cristalinul, iar pielea ta inca isi imbina celulele cu ale mele. Te simt in vis, te ating, iar cateodata imi pui degetul pe buze, sa tac. Tac, doar sa te privesc si sa-mi amintesc cat de mult te-am iubit, tac sa te privesc cat de frumoasa ai ramas in amintirea mea, sub dus, lasand lacrimile de apa sa-ti mangaie trupul ce era doar al meu. Doamne, cat de importanta ai fost subconstientului meu si cat de mult te-a iubit visele mele. Ai fost calea mea, drumul ce ma initiat prin transformarile iubirii si iti multumesc.

Nu cred insa ca era mai bine sa te tin langa mine, nu cred ca sufletul meu mai devenea acest sumbru de ganduri ce trec prin flacarile urii tale. Dar oare tu m-ai iubit vreodata? Ti-am cutreierat vreodata gandurile cand te sarutai cu el? Ma gandesc daca iti trec ochii mei prin vise, sau daca te mai bantui prin somn. Tind sa nu stiu raspunsurile la intrebarile mele, insa ma tulbura miile de raspunsuri pe care mi le raspund in ganduri, unele exagerate, unele mincinoase, iar altele, vise.