ganduri.

Ce faci cand nu mai ai rabdare cu viata ta, cand nu mai simti ca timpul trece, desi fuge pe langa tine. Ce faci, cand inca astepti ca cineva sa vina sa-ti stranga mana si sa-ti sarute acei obraji uitati. Nu e vorba de luat amploare, sau de facut pasi spre fericire. E vorba doar de nelinistea pe care sufletul tau o are. Si te macina, si iti mananca fulgi din inima. Te ofilesti ca o floare, ce nu-i dai importanta. Pana si floarea are nevoie de dialog pentru asi sustine viata. Apuci sa te usuci usor, fara sa-ti dai prea mult seama, iar deodata, cand ai timp sa te privesti, cand ai timp din nou sa te asculti, realizezi ca esti sec. Realizez si esti plin de suflat uscat si gol de ganduri ce duc spre dialogul ce iti sustine viata. Atat de repede alergam pe langa noi, fara sa ne oferim vorbe bune, fara sa ne strangem inima in brate. 

Inca sunt copilul ce vrea sa creasca " mare ", insa mi-e frica sa inteleg ce inseamna a fi "mare". Sunt acel copil ce viseaza ca intr-o zi am sa locuiesti langa o "ea", sub acelasi acoperis si ma inec in vise ca atunci am s-o rasfat cu micul dejun la pat. Visez ca cineva va incalzi plapuma, in noptile in care nisoare iti bate in geam, sau va avea grija de raceala ce nu ma va lasa in pace. Sunt mii de vise ce poposesc la usa mintii mele, insa multe raman doar ganduri, deoarece acel copil ce vrea sa creasca mare, e doar negatia barbatului ce vrea sa iasa din mine.