Journal du' Liuborad

Ma gandesc cum mi-ar fi stat auzind din gura ta te iubesc. Ar fi fost ceva nebunesc, sau ceva ce poate mi-as fi dorit cu frica. Ma intreb ce faci, daca te gandesti la mine sau doar eu sunt prostul care o face. Stii doar ca ai fost floarea din inima mea si o sa ramai incoltindu-ti parti din suflet pana vreo alta fata va veni si va face curatenie. Intotdeauna m-am contrariat cu mine ca imaturitatea ta e una buna, ca face parte din felul tau de a fi ca e o bucata de nebunie ce iti cuprinde genele. M-am inselat si mai facut din nou sa-mi fie pusa la indoiala cuvintele ce mi le repetam in gand numai sa nu le auzi tu. As fi nebun sa-ti spun ca nu mie dor de sarutul tau sau parfumul inabusit cu miros de tigara. Dar eu trec peste. Eu uit, eu tac si tot eu iert atunci cand probabil in mintea multora exista doar razbunare. Mi-ai fugit prin vis acum vreo doua seri zambindu-mi si tragandu-ma de mana cu acelasi zambet ce mi-l purtai dupa paharele cu vin rosu baute impreuna. As vrea sa

Ganduri goale precum aleile ce le bantui eu acum. Adiere de zapada la fel ca cea de vin rosu ce imi umilesc mai mereu narile. Privesc in zare si nu stiu cum, dar nu ma simt singur. Ma aflu printre atatia arbori ghemuiti de frig ce asteapta parca odata cu mine primavara sau cel putin soarele care sa le deschida sufletul. Suflet plin de frunze verzi cu gust de buze necunoscute si fluturi ce-si plimba aripile printre crengile inimii. Ma regasesc in starea mortuala de care sunt acaparat si amagit de soarele ce vrea sa imi zambeasca nelasat insa de ceata ce-mi stapanesc ochii. Imi pun strans fularrul in jurul gatului de frica umorului iernii de a-mi saruta gatul gol  Privesc in dreapta si nu regasesc decat o umbra a fetei cu ochii cenusii ce imi strange usor mana care shimba greoi vitezele. Alerg necontenit printre masinile ce fug monoton, printre randurile strazilor incomplete si imi destram usor gandurile cu ajutorul melodiilor ce la maxim imi lovesc timpanele. Ma gandesc ca p

Te gandesti ca oricat de mult ai vrea sa-i mai simti zambetul pe retina, acest lucru ar fi doar un moft ce inima ta ti-l cere. Ti-e greu sa nu o mai chemi la diminutiv si nu neaparat pentru ca vrea ea, ci pentru ca surasul ei nu va mai sugera nici un semn la atacul meu inofensiv de a-i tresari gandul. Cred ca ti-e dor sa bei o cafea cu ea prin parcul in care iti zicea ca ar trebui sa mai dai barba aia jos, imi sopteste un gand ce sta ascuns in josul mintii mele, in schimb ce eu neg cu desavarsire. Acesta-i sufletul meu, facandu-i cu un zambet am vrut sa-i explic, insa ea sa rabufnit intorcandu-mi visele pe dos mai mereu si schimband macazul atunci cand alergam cot la cot pe aceeasi cale ferata a mainilor noastre.   Ma face sa imi doresc a scrie, sa-mi rup cuvinte din minte si de a ma pronunta vehement asupra greselilor pe care fara sa vreau i le-am partajat.

Ma asteapta o sticla de vin pe canapea. Are in mana un tirbuson de parca m-ar astepta pe mine sa ii despic usor dopul cei acopera umarul gol. O privesc si inghit in sec de parca ar fi o femeie goala in fata mea. Inca sunt trist iar umerii grei ce mi-s stransi de manierele rucsacului in care am strans tot ce aveam, usor, usor imi cedeaza. Ma dor gandurile iar ochii ce lacrimau dupa ore de ras, acum inchisi i-am astupat cu un oblon negru. Imi e frig si spre nefericirea mea vocea ei nu va mai fi pentru mult timp remediul sufletului meu. Mie greu oarecum, dar frica de mine mi-a aprins calcaiele pentru a fugi de iubire. mie teama ca am sa devin un eu ce nu mi-l doresc. Mie trama ca intr-o zi am sa ma trezesc dimineata si in momentul in care ma voi privi in oglinda o sa gasesc o persoana in care nu vroiam sa ma transform. Dar ce vreau sa devin ma intreb de zile, insa am o mare temere in a-mi dezvalui raspunsul.

Esti marea mea albastra la care ma intorc iar si iar doar sa iti spun cat esti de frumoasa. Ma intorc atunci cand mie greu, cand ma simt ostenit sau rau. Esti remediul meu si salvarea atunci cand sufletul mie gol. Esti sfetnica visurilor mele si curajul de a incepe o alta zi. Imi intorc gandurile si privirea la tine atunci cand inima mie pierduta si prin tine regasesc punctul de initiere a mainilor mele si busola ce totodata ma indeparteaza de tine. Esti valul ce ma loveste cu dulci cuvinte mereu cand ma paresesc de mine insumi si cateodata adierea ce imi mangaie urechile cu glasul tau cald. Simt iarna cand cu raceala ma tratezi retragandu-ti usor apa de pe nisipul picioarelor mele si primavara cand te potolesti dupa furtunele ce mi le trimiteai impreuna cu fulgere iesite din gura ta. Ma dureau, insa eu nedumerit, mereu asteptam sa treaca toamna in a amorti in apusul tau de seara tarzie si sa ascultam cantecele noastre preferate.  Mie dor de tine apa ce linistita in seri de se