O alta seara.

O alta seara in care gandurile nu ma lasa sa adorm. Credeam ca sunt mai bine, insa starea asta de agitatie vine in valuri. Nu stiu neaparat daca o pot numi tristete, insa melancolia mirosului ei persista in tot nenorocitul asta de apartament. Inca dorm pe jumatatea mea de pat si am tendinta mereu sa intind o mana, sa o verific daca a venit si ea langa mine, sa o simt, sa ii mangai coapsa ... Nu mai e de mult prin preajma. 
Privesc dulapul inca pe jumatate gol, umerasele si ele lasate fara suflet asteapta sa fie imbracate din nou cu haine de dama. Se simt inutile. Privesc noptiera, ultimele doua sertare de jos, inca goale. Nu le pot umple cu nimic. Nu pot sa la patez cu rufele mele, nu pot inca sa-i acoprt spatiul gol lasat. E o nebunie in capul meu, un vartej care inca il simt puternic, inca ii simt forta care ma ia si ma poarta spre ganduri ce ma chinui sa le ordonez ca mai apoi sa le pot arhiva. Nu mai stiu ce vreau, nu mai stiu ce astept. Probabil astept un semn de la o persoana ce va dori sa ma stranga de jos, sa ma stranga si sa faca din nou un barbat din mine. Nimeni nu mai e dispus acum, sa stranga gunoiul lasat de altcineva.

Inca sunt jos, iar fundul gaurii in care ma scufund nu pare a fi aproape. Am nevoie de o franghie de care sa ma apuc, sa ma leg si sa astept pe cineva care va fi dispus sa ma traga afara. Eu, eu nu mai am forta, cel putin sa fac asta. Am obosit, ma simt tradat, melancolic si cu un gol imens. Noapte buna din cealalta jumatate a patului ce ne era candva casa.