Inca un vis

E 5 jumătate dimineața, iar eu ma trezesc a 3a zi consecutiva după ce te visez rău în toate aceste nopți. Un gând îmi trece sigur prin minte, dacă ești bine, sau sufletul îți plânge în tăcere și îmi trimite mie semnale ca vrea sa se descarce. Vrea sa vorbească și poate vrea sa mai simtă ceva, fiindcă sa saturat sa se minta pe el însuși.  

Te-am visat trista, pierduta. Ne întâlnisem fără sa vrem pe strada, unde ne-am privit și instantaneu gândurile au fugit unul spre altul sa se îmbrățișeze. Am simțit ca nu ai fost nici un minut plecata, ca altul nu a pus mana spurcata pe trupul tău, am simțit ceea ce ne spuneam mereu, ca noi doi suntem și vom fi suflete pereche. Se simțea cum carnea ne vibrează de emoția ochilor noștri și buzele umezite, în tăcere, asteptau sa se unească între ele. M-am uitat cu aroganta spre tine, ca un bărbat imatur ce nu știe sa-și controleze sentimentele și ti-am răspuns la bună, eu nefiind în stare sa-l arunc primul. Am vizualizat momentul din exteriorul trupurilor noastre și am văzut cum tragic m-ai îmbrățișat și mi-ai spus ca ești bine, cu jumătate de gura.

Eu în acel moment ma îndreptăm către ai mei, în primul apartament în care am locuit amandoi și din prostia mea te-am luat de mana si te-am obligat sa mergem sa luam masa în familie, cum o făceam cândva la evenimentele de importante, iar tu te-ai lăsat dusa de val. Sa vezi mirarea familiei mele când am apărut de mana cu tine, toți erau tăcuți, insa din iubirea pe care mi-o poarta te-a acceptat din nou și am stat ca pe vremuri, cu râsete și zambete la masa. 

Era o zi de weekend si nu am stat mult, cum o făceam noi se obicei, fiindcă ni se pare ca timpul petrecut împreună mult mai calitativ. Ajunsi la scara blocului și mi-ai cerut masina, fiindcă aveai putina treaba și voiai sa o termini mai rapid. Ti-am dat-o și ai plecat fără sa mai zici nimic. Am reușit sa dau de tine peste câteva ore și mi-ai spus sa vin dupa ea, în cealaltă parte a orașului. Te-am găsit acolo, îngândurata, puțin plansa, spunându-mi ca nu știi ce sa mai faci și ca trebuie sa te muti din chiria unde ești și erai îngrijorată fiindcă nu ai fost anunțată din timp și nu găsisesi nimic încă. 

Eu nu înțelegeam prea multe din ceea ce spuneai, fiindcă eram obsorbit, ca de fiecare data, de frumusețea și aura ta. Ma tot gândeam ce cacat am făcut greșit atâția ani și ce as fi putut sa nu te fac sa pleci. În gândul meu existau multe întrebări și răspunsuri mai mult sau mai puțin pertinente. M-am oprit din tot ce făceam, te-am privit și ti-am spus: "Știi, tu încă ai o casa!" Dacă vrei, weekendul asta și poate maxim o săptămână, te pot ajuta sa stai la mine și sa te repui pe picioare. Atunci ți-ai ridicat privirea și mi-ai arătat zâmbetul ala al tău ce eu îl idolatrizam. Am încercat în mașină majoritatea lucrurilor și am ajuns înapoi acasă. Știu doar ca eram emoționat fiindcă îmi lăsasem un pahar cu apa pe masa de cafea din sufragerie. 

Ai întrat, te-ai uitat la mine și ai inceput sa plângi. Mi-ai spus doar ca ai simtit ca ești acasă și ca ti-a lipsit sentimentul ala. Ai mai făcut doi pași și te-ai mirat ca am păstrat încă, totul la fel cum era. Eu, atunci, emoționat, mi-am zis în vis sa ma ciupesc. Sa îmi dau seama facă e real totul sau doar un miraj. Sa-mi dau seama dacă nu e doar un alt vis, alt film pe care il trăiesc în mintea mea și m-am trezit. M-am trezit din nou singur. Afara ploua. 

Ma întreb în ultimul timp dacă exista universe paralele. Oare a fost un vis, sau un alt scenariu ce sa întâmplat intr-un univers paralel? Eu încă ma simt rătăcit prin constelații și mai nou cu sufletul pătat de buzele altor femei ce si-au scăldat fericirea în ochii mei triști.

Sper doar ca esti bine!