Prima lectie cu adevarat dura din viata mea!

Am fost derutat o vreme. Pustiit de mine insumi si lasat intr-un colt pentru a medita. Medita la intrebarea fara raspuns, intrebarea care mi-a fost pusa la un interviu, ce consta in obtinerea unui job. Nu conteaza ce, unde, care. Conteaza ca acea intrebare ma pus pe jar. Ma distrus psihic, ma determinat ca in sfarsit sa imi dau un pumn in cap si sa realizez ca porcii nu zboara, nu exista pastele cailor sau tot ce zboara se mananca, cum ar veni. Suna ceva de genul: " Ce ai vrea sa faci in acest moment, sau ce ar trebui sa faci ca sa ti se schimbe radical viata". Mi-a trantit un intreg bloc de o suta zece etaje in cap. Deodata, mi-am pierdut controlul asupra mea, mintea a inceput sa fie cuprinsa de o ceata densa, iar o mare nelamurire sa abatut asupra mea. Eram intr-o situatie pe care nu am mai fost pus. M-am blocat, m-am pierdut si am si sfarsit tragic, in sinea mea. Eram ridicol daca raspundeam ca un castig la loto ar schimba-o radical, sau sa ma mut singur, sa incerc sa fiu independent, sau nu stiu, chestii ridicole. I-am raspuns cu tremur in cuvintele mele, ca, nu as vrea sa schimb nimic, atat timp cat ce-i apropiati in sunt alaturi fiind fericiti si sanatosi. Nu a fost deajuns, sau mai bine zis nu asta a fost raspunsul pe care angajatorul il astepta. Din acel moment, m-am trimis in acel colt umbrit, rece incercand sa gasesc raspunsul. Doua nopti nu am dormit, ca mai apoi dupa saptamani, inconstient am inceput sa imi dau seama, la ce se referea acea intrebare si nu am bagat de seama pana astazi. Raspunsul eram eu! Vroia sa ma trezeasca, sa ma faca sa inteleg ca viata nu e roz, iar mama nu e singurul sprijin financiar, sau moral. Tu insuti trebuie sa iti dai doua plame, sa realizez ca, daca nu faci ceva cu tine, nu va veni nimeni sa iti dea un loc cald in care sa stai si mancare. Nu! Si pot spune ca fac progrese. Incet, incet incep sa imi schimb gandirea, sa imi cresc moralul si sa astept o urmatoare lectie din care sa pot invata.