Si eu?

Nu as cere mult. Doar o masina cat sa putem dormi comod si pe tine. Tu, acea fata ce mereu imi rasucesti creierii si imi storci inima, ca mai apoi tot tu sa o usuci, sa ai grija de ea sa o faci din nou sa bata. Apoi am pleca amandoi spre locul unde ne dorim cu desavarsire sa fim, sa visam, sa ne reculegem, sa ne iubim. Am opri in fiecare loc pentru a privi rasaritul, pentru a te privi cum renasti in fiecare dimineata redandu-mi acelasi sincer zambet de copil, iar sarutul tau suav sa imi mangaie buzele. M-as spala in fiecare dimineata in ochii tai, mari, iar parul tau imi va sopti traseul pe care il voi urma. Iar la apus sa te privesc cum, desi a trecut inca o zi din viata noastra, tu intineresti, fiind din ce in ce mai frumoasa. Nu m-ar interesa nimic pe lumea asta in afara de tine, de mirosul pielii arse de soare in iunie, sau gustul obrajilor tai sarati din cauza apei din mare si plini de nisip, de un rasarit in care sa te vad zambind, cu o mana deasupra gatului meu, iar eu sa te mangai usor pe abdomen, de o noapte in care sa dormi la pieptul meu, nestiind ca nu voi atipi nici macar o secunda, fiindca voi sta de veche asupra ta protejandu-te si sarutandu-te usor pe frunte adulmecand mirosul parului tau.

Mi-e greu acum sa revin cu picioarele pe pamant, sa ma trezesc la realitate si sa constientizez ca sunt doar pe un scaun in fata unui laptop, cu ochii pe facebook si cu mintea la ea.  Imi voi lasa in seara asta sufletul sa alerge sprinten, sa viziteze locuri pe care eu doar le visez, sa se iubeasca cu fata din inima mea, sa isi urmeze visele, de care mie imi e teama. Il voi lasa se o vegheze, cum fumeaza o tigara, cum isi chinuie mintea sa adoarma. Sa-i captureze gandurile care o nelinistesc si sa ii sopteasca in somn tot ce eu nu am curajul sa ii spun...