Am sa ucid.

Stau, si inca gandesc de ceva zile. Privesc in gol debusolat, gandindu-ma la cat trebuie sa ucid din mine, pentru a putea gandi din nou rational. A creat cu carusel, in mintea, in inima mea, lasand totodata si goluri, ce le credeam superficiale. Acele goluri a naruit visul meu de a simti imbratisarea calda ce o puteam simti, in aceste zile reci, din partea ta. Linistit, in coltul mintii mele, inca murmur cuvinte dragi despre tine, inca numar orele pana la urmatorul weekend in care sa te pot vedea. Acum va trebui sa astern toate aceste lucruri in "recycle bin". Sa le pun bine, si sa astept semnul tau pentru a le repune pe desktop-ul vietii mele. Nu le voi sterge de tot, nu pentru ca nu as putea, ci doar pentru ca nu vreau. Si totusi, nu am reusit sa-i multumesc, sa ii zic, ca e cel mai rau posibil care mi se poate intampla, doar si cel mai frumos si cel mai calmant si cel mai ...
Nu am sa sa uit ce i-am zis, iar intr-o zi ii voi demonstra nu sunt persoana care se folosea doar de vorbe, ci sunt persoana care vorbea crezand ca are lumea la picioare, sunt peroana pe care o facea sa creada ca langa ea, imi pot permite sa visez la toate imposibilitatile. Acum, cand incep sa gandesc la rece, fara vre-un sprijin, ma ambitionez sa cred totusi in vorbele pe care i le spuneam. Inca cred.