Frica de naivitate.

Si totusi nu sunt atat de puternic pe cat credeam. Inca ma mai mint singur, ca pot trai fara un "buna dimineata!" din partea ta. E ciudat. Nu sunt eu cand nu iti vorbesc si ma amagesc singur cand cuvinte nu mai gasesc sa ma lipesc de o idee de a ta. Ma mint singur, "ca de azi, voi avea curajul sa te strang in brate si sa ajung la momentul in care te voi saruta pe obraz." Sunt atat de imatur si ma chinui sa ascund toata copilaria asta, dupa ochii astia verzi ce nu stiu cum sa te priveasca. Sunt atat de descurajat, iar gandurile mele oscileaza in fiecare zi, intre speranta de a te avea la piept si frica ca te voi pierde ca si prieten. Mi-e frica sa te dezamagesc, mi-e frica in draci sa te ating, mi-e frica sa nu fac un pas gresit in a te indeparta. Defapt cred ca doar frica mea, te va alunga de fraierul ce sta jos, in colt, smulgandu-si fir cu fir din parul blond, neingrijit.