prost!

ma crezi, ca nu stiu ce sa fac. nu vreau sa te dezamagesc, pentru ca tin mult la tine. mereu ai contat si mereu ai fost ce-a care ma incurajat si ... simt ca te-am dezamagit. m-am dezamagit pe mine, prin inconstienta care planeaza asupra mea. nu am stiut sa iti vorbesc la timp, iar cand am vorbit, mai bine taceam. e ciudat cum de fiecare data, imi furi cuvintele pe care vreau sa le rostesc, chiar daca in paralel, in mintea ta, e furtuna si poate vrei sa ma certi, mi-e mi se iveste un ranjet stupid. niciodata nu am sa fug de tine, doar ca nu stiu cum sa te tin alaturi. niciodata nu ai sa ma deranjezi, niciodata, pentru ca mereu ai fost persoana de la care am asteptat un semn. sunt atat de fraier, m-am obijnuit sa astept. m-am obijnuit sa-mi vina totul la indemana. sau poate doar cred prostiile pe care le scriu.
dupa fiecare plimbare, dupa ce ieseai din masina, te privam. ma gandeam oare cand te voi revedea, cand o sa fim si noi normali, insa oare o sa fim normali vreodata? o sa pot sa abuzez de orazul tau, sau sa-ti savurez mirosul parfumului tau? sunt doar cuvinte. cred ca eu, sunt doar un cuvant lipsit de fapte. lipsit de principii, de valoare.
eram fericit, cand mi-ai scris ca te gandesti la mine. si te-as minti daca ti-as spune ca dupa tot ce mi-ai scris, nu sunt tot fericit. sunt atat de prost.