Grabita...

Mergeam singur pe strada si ma gandeam la ce mi-ai zis. Ma gandeam la cum te vad eu si la cum cred ca esti. Ma gandeam ca poate aveam multe sa-ti reprosez si poate prea multe as fi vrut sa schimb la tine. Dar in timp mi-am dat seama ca tu nu trebuie sa te schimbi, trebuie sa fie doar tu insati.

E mai mult decat perfecta si mult mai increzatoare decat crede ea. Are un zambet nebunesc de frumos si niste ochi, in care te poti scalda. Stie sa vorbeasca, stie sa se comporte. 

Eu nu sunt special, dar am ceva special de oferit. Nu stiu daca vrei sa intelegi ce vreau sa iti zic, dar cred ca acest special e in primul rand increderea pe care as putea sa ti-o ofer. Sa te sprijin, sa te incurajez.

Trebuie sa te impaci cu tine, pentru a putea si tu din nou. Eu sunt doar un "pusti" care se indragosteste de fiecare fata care ma face sa ma simt bine langa ea. De nebuniile ei, de viata ei zbuciumata. Ma indragostesc de cea pe care o simt ca ma implineste, imi da incredere si ma sprijina. Imi place sa cred ca "vom trai pana la adanci batraneti fericiti!"

As fi vrut sa retraiesc ziua de ieri. Sa te vad din nou, in fata. Mi-as dori sa fi avut tupeul sa ma uit in ochii tai, sa iti zambesc, poate sa ma prafec ca ti-as putea fi doar un prieten. Cand ai iesit la o tigara, vroiam sa iti trimit un sms, in care sa-ti cer macar o imbratisare. Mi-e dor de corpul tau, de parfumul tau, dar ...

Nu inteleg aboslut nimic, si par indiferent, dar la orice postare, imagine postata pe facebook, ma gandesc daca imi e adresata mie sau ... Si atunci, avant in vedere cum s-au intamplat lucrurile, ma retrag intr-un colt al meu, in care meditez si imi vad sufletul cum, ca un nebun sta si mormaie prostii, reprosuri si suparari.