Plimbare de seara

Plimbare de seara pe Insula de Agrement! :) 



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Drum gresit.

 Am luat-o pe drumul greșit. Am crezut că iubirea e precum în povești, am crezut în sufletul pereche, mai ales când ochii ei, pe care îi iubeam, își înrădăcinau aceste cuvinte în sufletul meu. Acum, acolo e doar o gaură mare, a copacului ce a crescut atâția ani, a înflorit de multe ori, dar a fost smuls cu brutalitate atunci când ființa pe care mi-o proiectam în viitor ca eterna iubire mi-a întors spatele. Ani la rând m-am întrebat – și încă o mai fac – încotro ma intrept cu viața mea, ce rost să-i mai dau, unde să-mi mai plimb trupul și ce amintiri să mai creez. E atât de vag tot sentimentul ăsta, iar multe dintre acțiunile pe care le fac au ca scop doar umplerea timpului. Cum se mai simte iubirea? Pielea de găină? Un orgasm? Cum se mai simte o îmbrățișare după o zi groaznică de muncă, sau pielea arsă de soare, un sân, ori un sărut după ce își bea cafeaua dimineața? Cum se mai aude un „te iubesc” sau „ai grijă de tine, te aștept acasă”, „ce vrei de la magazin?” sau „mi-e dor de ti...
Citiți mai multe

#1

 Știi ce e ciudat? Că ai fost acolo când nu aveam nevoie de tine. Am profitat amândoi, oarecum, de nesiguranțele noastre și ne-am lăsat să simțim. Problema era că eu nu eram deloc disponibil, emoțional vorbind, însă pentru tine nu era nicio problemă. Tu doar voiai un bărbat care să se comporte cu tine într-un mod cinstit. Am avut impresia că ai tras de mine, poate ca să fim mai mult decât nopți petrecute împreună, însă eu, fricos, nu știam cum să mă eschivez mai repede. Au trecut lunile, am început anul la braț, ne-am mai văzut după câteva luni, iar tu, de multe ori, îmi spuneai că atunci când simți ceva serios, ai tendința de a fugi. Eu m-am oprit din a vorbi cu altele, în ideea de a mă pregăti psihic să mă dedic ție. Și chiar am sperat că și tu te îndrepți spre același obiectiv. Însă, din păcate, tot ce credeam eu era doar ficțiune. Gândurile noastre se pare că erau paralele, iar eu, pregătit în cele din urmă să mă dedic unei relații, am făcut douăzeci de pași înapoi după ultima ...
Citiți mai multe

Zâmbet lucid

 Citeam acum ultimul text pe care îl avem în notițe și mi-am amintit că mai jos, cum scrolez printre ele, mai am multe texte pe care nu le voi mai posta niciodată aici. Lumea mă întreabă cum sunt și, de fiecare dată ca să pot răspunde, îmi pun masca cu zâmbetul lucid și le spun că sunt bine. Mereu sunt bine. Mi-am tatuat acest răspuns și, chiar și atunci când nu sunt, altceva nu mai știu să spun. Mă întreabă lumea cum am reușit să nu îi dau niciun mesaj, dar ei nu știu câte cuvinte au rămas așternute în textele ce i le scriam în fiecare seară. Întrebări peste întrebări, dar răspunsuri care nu vor fi aflate niciodată. La fel cum propozițiile mele pline de mânie și ură s-au transformat, treptat, în gânduri de iertare și rugăciuni. Mă întreabă lumea de unde am atâta energie să merg, să călătoresc, să descopăr mereu lucruri noi. Dar eu simt că doar îmi hrănesc un gol interior. Și, cu cât încerc mai mult să-l astup, cu atât se adâncește și mai tare, cu fiecare acțiune a mea. Nu știu und...
Citiți mai multe