Plimbare de seara

Plimbare de seara pe Insula de Agrement! :) 



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Robot.

 În drumul acesta al meu de regenerare și conservare a sufletului și inimii mele, uit lucrurile de bază. Mă transform ușor într-un robot, un robot fricos care nu mai știe să relaționeze cu femeile, mai ales. Îmbrățișări stângace, ce dau impresia că sentimentul pe care-l poart nu este reciproc, un sărut rece sau o ținere de mână temătoare. E un cutremur prin vene, pe care nu-l pot controla îndeajuns de bine, încât să-mi scot tandrețea din mușchi. Sunt rigid, fiindcă mi-e teamă să mă comport ca vechiul eu. Nu mai știu să exteriorizez tot ce capul meu gândește, tot ce sufletul meu simte. Cuvintele îmi curg printre buze, însă vocea îmi e mută. Nu! Eu nu sunt așa. Nu te grăbi să mă judeci după o îmbrățișare, nu mă judeca după un sărut timid sau, pur și simplu, după o privire mai ciudată. Deși am vârsta pe care o am, în mine zace un copil abandonat, un copil ce-și caută fărâme de speranță și gust de iubire în fiecare cuvânt rostit, un copil care vrea să simtă din nou dragostea. Sunt înar...
Citiți mai multe

Incoro.

Am băut un pahar de whiskey. Două. Am tot reflectat și mi-am pus nenumărate întrebări, dar am rămas tot fără răspuns. Încotro mă îndrept? În ce direcție vreau să-mi duc viața? Unde vreau să ajung, ce vreau să simt și ce fac cu timpul meu? De ce sunt fricos? Îmi tot repet asta în ultimele săptămâni. De ce nu fac pasul spre ea? De ce nu am curajul să îi spun ce simt, cum mă simt și ce mi-aș dori? Ce aș mai avea de pierdut? Nu e ca și cum am o altă viață de rezervă, aceasta fiind cea de probă, în care să-mi observ greșelile ca mai apoi să nu le mai repet. Și totuși, sunt un fricos. Îmi doresc să o iau de mână, să o strâng de talie și să o îmbrățișez atât de puternic, încât sufletele noastre să se unească. Dar atunci, un gând sec îmi acaparează mintea, iar o întrebare se repetă la nesfârșit: "Crezi că ești destul de bun pentru ea?" În acel moment, moralul meu, deja sfâșiat și plin de cicatricile trecutului, îmi șoptește ușor să mă retrag. Oare aș putea eu să îi aduc fericirea pe ...
Citiți mai multe

Drum gresit.

 Am luat-o pe drumul greșit. Am crezut că iubirea e precum în povești, am crezut în sufletul pereche, mai ales când ochii ei, pe care îi iubeam, își înrădăcinau aceste cuvinte în sufletul meu. Acum, acolo e doar o gaură mare, a copacului ce a crescut atâția ani, a înflorit de multe ori, dar a fost smuls cu brutalitate atunci când ființa pe care mi-o proiectam în viitor ca eterna iubire mi-a întors spatele. Ani la rând m-am întrebat – și încă o mai fac – încotro ma intrept cu viața mea, ce rost să-i mai dau, unde să-mi mai plimb trupul și ce amintiri să mai creez. E atât de vag tot sentimentul ăsta, iar multe dintre acțiunile pe care le fac au ca scop doar umplerea timpului. Cum se mai simte iubirea? Pielea de găină? Un orgasm? Cum se mai simte o îmbrățișare după o zi groaznică de muncă, sau pielea arsă de soare, un sân, ori un sărut după ce își bea cafeaua dimineața? Cum se mai aude un „te iubesc” sau „ai grijă de tine, te aștept acasă”, „ce vrei de la magazin?” sau „mi-e dor de ti...
Citiți mai multe